Rehau a investit 60 milioane de euro pentru o nouă facilitate de producţie în Ungaria

Compania germană Rehau, prezentă şi în România, a inaugurat luni o fabrică în Ungaria, care produce bare de protecţie pentru Audi, investiţia ridicându-se la 60 milioane de euro, transmite MTI.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 20:26
Rehau a investit 60 milioane de euro pentru o nouă facilitate de producţie în Ungaria

Vicepreşedintele Rehau, Veit Wagner, a declarat că firma a decis să construiască uzina în oraşul Gyor pentru a fi aproape de divizia locală a producătorului auto german Audi, pentru care produce barele de protecţie.

Construcţia fabricii Rehau a început în iulie 2012, aici vor fi realizate bare de protecţie pentru modelele Audi A3 şi TT, fabricate la Gyor şi pentru modelul Audi Q fabricat la Bratislava, în Slovacia. După începerea producţiei, vor fi angajaţi 200 de muncitori.

Audi AG, divizia de automobile de lux a grupului german Volkswagen, a inaugurat în iunie o nouă facilitate de producţie în Ungaria, o investiţie evaluată la aproximativ 900 milioane de euro.

Fabrica Audi din Gyor a fost extinsă începând cu 2011, pentru a produce noul sedan A3. Cu modelul A3, Audi intră pe cel mai mare segment de piaţă din lume – clasa compact sedan.

Noul model va ajuta Audi să-şi majoreze producţia anuală în Ungaria la 125.000 de unităţi, de la 33.500 unităţi în 2012.

Din 2012, Guvernul de la Budapesta a semnat acorduri de parteneriat strategic cu diviziile locale ale Coca-Cola, Alcoa, Daimler, Suzuki, Hankook, General Electric, Microsoft, Stadler Rail, Tesco, IBM, Tata Consultancy Services, Nokia Siemens, National Instruments, Audi, Jabil Circuit, Continental, Dalkia, Lego, Teva, Sanofi, Bridgestone, Siemens, Denso, Ericsson, Bosch, Huawei Technologies, Linamar şi Hewlett Packard.

Executivul vrea să semneze încă 50 de astfel de acorduri.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
Nicuşor Dan: România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim
România este un contributor la securitatea transatlantică, a Flancului estic şi a regiunii în care ne găsim, a declarat, marţi, preşedintele Nicuşor Dan în alocuţiunea susţinută la......
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu ...
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...