Înfrângerea Rusiei în Ucraina ar putea duce la ”sfârşitul lumii”, avertizează patriarhul Kirill

Încercările Occidentului de a învinge Rusia pe câmpul de luptă în Ucraina sunt foarte periculoase şi ar putea conduce la sfârşitul lumii, a avertizat joi patriarhul rus Kirill, în timp ce Occidentul îşi intensifică ajutorul militar pentru Kiev, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - J, 19 ian. 2023, 15:22
Înfrângerea Rusiei în Ucraina ar putea duce la ''sfârşitul lumii'', avertizează patriarhul Kirill

”Apar astăzi mari ameninţări în lume, faţă de ţara noastră şi faţă de toată fiinţa umană. Dorinţa de a învinge Rusia a căpătat forme foarte periculoase. Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ilumineze pe aceşti demenţi şi să-i ajute să înţeleagă că orice dorinţă de a distruge Rusia va însemna sfârşitul lumii”, a spus în timpul unei liturghii patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse.

El a amintit că Rusia dispune de armament foarte puternic şi are ”oameni foarte puternici, care au avut mereu o mare motivaţie pentru victorie”.

Potrivit patriarhului rus, ”unii demenţi” cred că Rusia poate fi învinsă sau supusă, ceea ce ar însemna să li se impună locuitorilor săi noi norme morale ”care nici măcar nu pot fi definite drept valori”.

”Sunt vremuri îngrijorătoare, dar credem că Dumnezeu nu va abandona pământul rus” şi ”Rusia va avea forţa de a-şi apăra pământul şi poporul, la nevoie. Şi ca Dumnezeu să nu permită ca situaţia să se agraveze până la acest punct, să aducă liniştea şi să-i pacifice pe toţi şi să-i ajute să colaboreze pentru o lume mai bună”, şi-a exprimat speranţa patriarhul Kirill.

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat la rândul său în aceeaşi zi că Rusia ar putea folosi armele nucleare în cazul unei înfrângeri în Ucraina, el amintind că ”puterile nucleare nu pierd marile conflicte de care depinde destinul lor”.

”Asta ar trebui să fie evident pentru oricine. Inclusiv pentru un politician occidental care şi-a păstrat măcar o urmă de inteligenţă”, a subliniat Medvedev.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a menţionat la rândul său că o asemenea recurgere la armele nucleare nu este contrară doctrinei militare ruse, care nu prevede atacuri nucleare preventive, dar permite folosirea armelor atomice în cazul unei ameninţări existenţiale pentru statul rus, inclusiv în cazul înfrângerii într-un conflict cu arme convenţionale.

Avertismentele oficialilor ruşi vin cu o zi înaintea reuniunii de la Ramstein (Germania) a grupului de ţări angajate în susţinerea militară a Ucrainei, întâlnire de la care este aşteptată sporirea semnificativă a livrărilor de arme pentru armata ucraineană.

În pofida sprijinului economic şi militar deja foarte semnificativ oferit Ucrainei în perioada de aproape un an care a trecut de la începutul campaniei militare ruse, ”Rusia îşi menţine un avantaj cantitativ substanţial în materie de trupe, arme şi echipamente”, se arată într-o scrisoare pe care ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba şi cel al apărării Oleksii Reznikov au adresat-o aliaţilor occidentali, cerându-le mai multe arme şi insistând asupra tancurilor germane Leopard.

Te-ar mai putea interesa și
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA România)
Criză planetară – Prelungirea războiului din Orientul Mijlociu poate însemna un impact mai sever în Europa (CFA ...
Conflictul din Orientul Mijlociu afectează deja bursele şi dobânzile, iar impactul ar putea deveni mai sever dacă situaţia se prelungeşte, a explicat miercuri, pentru AGERPRES, Adrian......
Prețurile motorinei cresc rapid în toată lumea, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu
Prețurile motorinei cresc rapid în toată lumea, ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu
Prețurile globale ale motorinei au urcat la maxime ale ultimilor ani, pe fondul extinderii conflictului cu Iranul în Orientul ...
Anunț de la Auchan. Economii uriașe pentru clienții din România
Anunț de la Auchan. Economii uriașe pentru clienții din România
Peste 60% din cumpărăturile din hypermarketurile Auchan sunt realizate cu cardul de fidelitate care are 2 milioane de membri ...
Criză carburanţi – Preţul la motorină a spart pragul de doi euro pe litru, în Germania. Ce se întâmplă în România
Criză carburanţi – Preţul la motorină a spart pragul de doi euro pe litru, în Germania. Ce se întâmplă în România
Criză carburanţi - Preţul motorinei în Germania a trecut miercuri peste pragul de doi euro per litru, ca urmare a războiului ...