Majoritatea germanilor sunt împotriva trimiterii tancurilor Leopard în Ucraina – sondaj

 În timp ce Germania este supusă unei presiuni tot mai mari pentru a-şi trimite tancurile Leopard 2 în Ucraina, majoritatea populaţiei nu este în favoarea exportului acestor vehicule râvnite şi crede că ţara a făcut suficient, arată un sondaj publicat joi şi citat de agenţia DPA.
AGERPRES - J, 19 ian. 2023, 16:04
Majoritatea germanilor sunt împotriva trimiterii tancurilor Leopard în Ucraina - sondaj

Din cei 2.025 de respondenţi, 43% se opun livrării tancurilor şi doar 39% sunt în favoarea trimiterii lor. Alţi 16% nu şi-au exprimat o poziţie, arată sondajul realizat la comanda agenţiei germane de presă de institutul de sondare YouGov.

De la invazia rusă din Ucraina în urmă cu aproape un an, Germania a livrat arme şi echipamente militare către Ucraina în valoare de peste 2,2 miliarde de euro, inclusiv artilerie grea şi sisteme de apărare aeriană.

Unul din trei respondenţi (33%) consideră că acest lucru este deja prea mult. Alţi 24% spun că volumul livrărilor este corect, în timp ce 25% cer mai mult sprijin militar german pentru Ucraina.

În ciuda reticenţei respondenţilor sondajului YouGov faţă de exportul tancurilor de către ţara lor, majoritatea nu se opun ca alte ţări să facă acest lucru. Un total de 47% ar fi favorabili, 38% împotrivă şi 16% sunt nehotărâţi.

Berlinul trebuie să aprobe orice transfer al acestor tancuri pe care 20 de ţări le au în arsenalele lor.

Polonia şi Finlanda au declarat deja că vor trimite Leopard în Ucraina. Spre deosebire de tancurile din epoca sovietică reprezentând majoritatea blindatelor grele ale Ucrainei, aceste tancuri au capacităţi avansate precum optica termică.

Săptămâna trecută, vicecancelarul german Robert Habeck, comentând despre planurile Poloniei de a exporta tancurile, a declarat că el nu va împiedica Varşovia să le trimită.

„Germania nu ar trebui să stea în cale când alte ţări iau decizii de sprijinire a Ucrainei, indiferent de ce decizie ia Germania”, a spus Habeck la şedinţa închisă a comitetului executiv al grupului parlamentar al Verzilor la Berlin.

Cancelarul german Olaf Scholz nu a luat încă o decizie finală în legătură cu această chestiune.

Joi, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, printre alţii, a criticat ezitarea Germaniei de a livra tancurile.

„Sunt momente când nu ar trebui să ezităm şi să spunem: ‘Voi da tancurile dacă altcineva îşi împarte tancurile’. Nu cred că aceasta este strategia corectă”, a declarat Zelenski într-o videoconferinţă pe marginea Forumul Economic Mondial de la Davos.

Guvernul german se va confrunta vineri cu un test major când miniştrii apărării din aproximativ 50 de aliaţi ai Ucrainei sunt programaţi să se întâlnească la baza aeriană americană din Ramstein, în sud-vestul Germaniei, pentru a discuta despre continuarea ajutorului militar pentru Kiev în lupta sa împotriva forţelor ruse.

Livrarea tancurilor de design occidental va fi în centrul discuţiilor. Germania joacă un rol cheie, deoarece este producătorul Leopard 2.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...