Congresmeni americani cer administraţiei Biden să trimită Ucrainei tancuri Abrams

Congresmeni americani au cerut duminică administraţiei preşedintelui Joe Biden să trimită Ucrainei tancuri M1 Abrams, estimând că inclusiv un număr simbolic al acestor tancuri ar putea determina aliaţii europeni să procedeze la fel, relatează Reuters.
AGERPRES - lun, 23 ian. 2023, 09:05
Congresmeni americani cer administraţiei Biden să trimită Ucrainei tancuri Abrams

Potrivit lui Michael McCaul, noul preşedinte republican al Comitetului pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor a SUA, chiar şi ”un singur” tanc Abrams ar fi suficient ca aliaţii europeni ai SUA, în special Germania, să-şi deschidă propriul stoc de tancuri în lupta împotriva Rusiei în Ucraina.

Marea Britanie a anunţat recent că oferă armatei ucrainene 14 tancuri Challenger 2, dar Kievul insistă în special să primească tancuri germane Leopard, din stocul armatei germane sau din cel al altor state care dispun de tancuri de acest tip, precum Polonia, care a anunţat că este pregătită să-l ofere Ucrainei, deşi Berlinul spune că nu a primit oficial nicio cerere de autorizare a vreunui re-export de tancuri Leopard.

Potrivit Reuters, Germania ar fi de acord să ofere tancuri Leopard dacă Statele Unite trimit la rândul lor în Ucraina propriile tancuri Abrams, ceea ce Washingtonul refuză, invocând dificultăţi logistice şi de mentenanţă.

De când a început în februarie agresiunea rusă, aliaţii Ucrainei au trimis acestei ţări un ajutor militar semnificativ, dar au evitat să-i ofere arme sofisticate care să acţioneze în prima linie, unde există riscul ca acestea să fie distruse în luptă sau capturate de trupele ruse.

”Dacă este nevoie să trimitem unele tancuri Abrams pentru a debloca obţinerea unor tancuri Leopard din partea Germaniei, Poloniei sau a altor aliaţi, eu aş susţine asta”, a declarat la rândul său senatorul democrat american Chris Coons.

”Înţeleg că liderii noştri militari cred despre (tancul) Abrams că este foarte sofisticat, o platformă prea scumpă pentru a fi la fel de utilă ca tancurile Leopard, dar trebuie să discutăm în continuare cu aliaţii noştri apropiaţi şi să depăşim acest blocaj”, a adăugat senatorul democrat.

Te-ar mai putea interesa și
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Vehiculele electrice au trecut de 25% din piața europeană a mașinilor noi în iulie, un nou record
Ponderea vehiculelor electrice cu baterie (BEV) în înmatriculările de autoturisme noi din Europa a depășit 25% în luna iulie, în condițiile în care creșterea puternică de pe piețele din......
Alertă în România. Două avioane F-16 şi un elicopter în misiune după ce „radarele au dat alarma”
Alertă în România. Două avioane F-16 şi un elicopter în misiune după ce „radarele au dat alarma”
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale (MApN) a detectat, luni dimineață, în jurul orei ...
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Prima „lumință” la tunelul de aproape doi kilometri va fi văzută în septembrie
Autostrada A1 Lugoj – Deva: Prima „lumință” la tunelul de aproape doi kilometri va fi văzută în septembrie
Tunelul mare, de aproape doi kilometri, din secțiunea lipsă Margina - Holdea a A1 Lugoj - Deva va fi străpuns în septembrie, ...
Topul primelor cinci credite de consum pentru refinanțare cu dobândă fixă în funcție de nivelul minim al dobânzii anuale efective
Topul primelor cinci credite de consum pentru refinanțare cu dobândă fixă în funcție de nivelul minim al dobânzii ...
Topul primelor cinci credite de consum pentru refinanțare cu dobândă fixă în funcție de nivelul minim al dobânzii ...