Ponta: CFR Marfă intră într-o nouă procedură de privatizare, până în vara lui 2014

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, să înceapă din această săptămână procedurile pentru o nouă privatizare a companiei CFR Marfă, proces care să fie încheiat până în vara anului viitor, fără ca Guvernul să mai fie "blocat" de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Economica.net - mie, 16 oct. 2013, 10:31
Ponta: CFR Marfă intră într-o nouă procedură de privatizare, până în vara lui 2014

„Vreau să văr rog să aplicaţi legea, să continuaţi discuţiile cu cei de la FMI şi astăzi, după ce prezentaţi Guvernului informarea cu finalizarea procedurii iniţiale, să porniţi, practic de azi, de mâine, procedurile pentru o nouă privatizare, de data aceasta fără a ne mai bloca nici CSAT-ul, nici declaraţii, nici să mai fie speriate băncile sau funcţionarii. Cu selectarea consultantului, cu timp destul, până în vara anului viitor, şi cu un management performant la CFR Marfă, ca trendul actual pozitiv, după ce a fost jefuit CFR Marfă din 2009, 2010, 2011 până în 2012, acum, cu un management corect şi cinstit şi cu o procedură care se desfăşoară fără presiuni politice, sunt convins că finalul va fi unul normal. Nu vreau să privatizăm în orice condiţii şi în orice fel, cred în continuare că pentru CFR Marfă prezenţa unui investitor privat este o soluţie bună şi de azi, de mâine, puteţi începe noua procedură”, i-a spus Ponta ministrului Transporturilor, în şedinţa de guvern.

Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu a putut da avizul până luni, instituţia cerând date suplimentare privind tranzacţia.

În luna iunie, Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic.

Strategia de privatizare a CFR Marfă a fost subiectul unor controverse între Guvern şi Preşedinţie, legată de rediscutarea documentului în CSAT.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...