Olanda este presată să accepte aderarea României şi a Bulgariei la Schengen

Olanda este presată de partenerii săi să accepte aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, în cadrul unui proiect de declaraţie discutat joi de liderii UE reuniţi la Bruxelles cu ocazia Consiliului European de iarnă. 
Economica.net - vin, 09 dec. 2011, 08:32

„Toate condiţiile pentru a permite luarea unei decizii cu privire la aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen au fost îndeplinite, iar Consiliul este invitat să ia o decizie cât mai repede cu putinţă”, se arată în proiect.

Guvernul olandez este singurul care mai blochează această aderare, după ce Finlanda a luat decizia în luna noiembrie de a renunţa la rezervele sale în această chestiune. Olanda îşi explică poziţia prin rezultatele insuficiente obţinute de Bucureşti şi de Sofia în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate. Pentru lărgirea spaţiului Schengen este nevoie de o decizie în unanimă a celor 25 de state membre.

Haga insistă însă că nu va accepta extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria până când Sofia şi Bucureştiul nu vor da dovezi că au înregistrat progrese în lupta împotriva corupţiei şi crimei organizate. Comisia Europeană propune ca România şi Bulgaria să adere în două etape, mai întâi cu frontierele lor aeriene şi maritime, iar apoi şi cu cele terestre.

Te-ar mai putea interesa și
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie
Cosmin Marinescu, viceguvernator BNR: Perspectivele pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ...
Perspectivele economiei româneşti pentru acest an se menţin rezervate sau chiar în teritoriu negativ, ceea ce ar însemna stagflaţie, după doi ani cu rate modeste de creştere economică, de......
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al grupului
Danezii de la Eurowind încep un parc fotovoltaic mare, de 220 MW, în Dâmbovița. Este cel mai mare proiect din lume al ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei Rijeka din Croația. Unitatea va putea rafina de acum țițeiuri mai grele
Compania INA, parte a grupului MOL, a pus în funcțiune noua unitate de cocsare întârziată (DCU) din cadrul Rafinăriei ...
Compania croată INA, parte a grupului maghiar MOL, anunță că proiectul de modernizare a Rafinăriei Rijeka a atins o ...
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo are probleme
Modul de calcul al rovinietei se schimbă la 1 octombrie, dispare taxa de pod de la Cernavodă, dar noul sistem digital TollRo ...
Implementarea Sistemului de Tarifare Rutieră Electronică din România (STRR) și a taxării digitale TollRo riscă să ...