Atanas Pekanov, viceprim-ministru bulgar: Sofia va încerca să renegocieze cu Bruxelles-ul capitolul privind decarbonizarea. Restul capitolelor vor fi implementate

Toate proiectele din Planul naţional de redresare şi rezilienţă, cu excepţia capitolului privind decarbonizarea, pe care Bulgaria încearcă să îl renegocieze, vor fi implementate, a declarat marţi vicepremierul pentru gestionarea fondurilor UE, Atanas Pekanov (foto), relatează agenția BTA, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 24 ian. 2023, 21:51
Atanas Pekanov, viceprim-ministru bulgar: Sofia va încerca să renegocieze cu Bruxelles-ul capitolul privind decarbonizarea. Restul capitolelor vor fi implementate

El a vorbit în deschiderea unei conferinţe de la Sofia privind Planul de redresare, organizată de cotidianul 24 Ceasa. „Permiteţi-mi să vă asigur pe toţi: proiectele de investiţii care nu privesc în mod excepţional problema decarbonizării şi care nu sunt afectate de decizia Parlamentului, vor fi implementate”, a spus Pekanov.

El s-a referit la decizia Parlamentului care mandatează Guvernul să renegocieze capitolul energetic al Planului naţional de redresare şi rezilienţă, astfel încât să elimine angajamentul de reducere cu 40% a emisiilor de carbon până la sfârşitul anului 2025 (faţă de nivelurile din 2019) şi să se asigure că centralele pe cărbune continuă să funcţioneze fără restricţii cel puţin până în 2038.

Participanţii la forum discută despre finanţările care vor fi disponibile pentru întreprinderi în cadrul Planului de redresare, precum şi despre procedurile de aplicare şi termenele limită.

Planul de redresare este un mecanism nou, iar acest lucru se observă în toate statele membre, a declarat Pekanov. Bulgaria a reuşit să recupereze întârzierea şi este una dintre cele 11 ţări care a primit prima plată în cadrul planului, în timp ce 16 ţări nu au depus nici măcar o cerere pentru prima finanţare. Doar câteva ţări au aplicat pentru a doua plată şi doar trei au primit-o, a relevat Pekanov.

El a mai spus că nu se poate aştepta o a doua plată către Bulgaria înainte ca cele 14 proiecte de lege pregătite de guvern să fie adoptate de legislativ. Vorbind cu reporterii pe coridoarele forumului, el a declarat: „Se aşteaptă de la noi să ducem la bun sfârşit reformele. Unele dintre ele se află în Parlament de luni de zile. Sper că, în ultimele sale zile, Parlamentul va lua în considerare proiectele de lege care promovează reformele statului de drept şi responsabilitatea Procurorului General. Bulgariei i se cere să facă acest lucru de ani de zile, dar noi nu o facem”.

Sursa foto: Dariknews.bg

Te-ar mai putea interesa și
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Trump ia în calcul retragerea parțială a trupelor SUA din Europa pe fondul tensiunilor cu NATO
Preşedintele SUA, Donald Trump, nemulţumit de faptul că aliaţii din NATO nu au contribuit la asigurarea securităţii Strâmtorii Ormuz şi supărat că planurile sale de a prelua controlul......
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Un miliardar ajunge patron peste o fabrică de medicamente din România. Tranzacție record
Grupul german Stada, un gigant în domeniul producţiei de medicamente, care deține o fabrică la Turda deschisă în 2024, ...
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, deținută de miliardari belgieni, pregătește cel mai mare parc logistic din portofoliul românesc
VGP, dezvoltator de spații logistice și industriale, continuă investițiile pe plan local și are în plan construcția ...
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
Primul SUV MG cu șapte locuri a ajuns pe piața din România. Cât costă
MG S9 PHEV, primul SUV MG cu șapte locuri, este disponibil în România. Mizând pe versatilitate și capacitatea de transport ...