România va primi 3,8 milioane euro pentru a înfiinţa un combinat social cu şomeri de la Mechel-Câmpia Turzii

România va primi o sumă de 3,8 milioane euro, prin Fondul European de Ajustare la Globalizare (FEAG), pentru a înfiinţa un combinat social cu personal disponibilizat de la Combinatul metalurgic Mechel din Câmpia Turzii, societate aflată în insolvenţă, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Mariana Câmpeanu.
Economica.net - mie, 16 oct. 2013, 14:33
România va primi 3,8 milioane euro pentru a înfiinţa un combinat social cu şomeri de la Mechel-Câmpia Turzii

‘România a primit deja 2,9 milioane euro din Fondul European de Ajustare la Globalizare – după ce a plecat Nokia – în cadrul unui proiect în valoare totală de 4,2 milioane euro, finanţat de Comisia Europeană, iar acum suntem în tratative pentru formarea unui combinat social la Mechel din Câmpia Turzii, societate aflată în insolvenţă. Sperăm să primim banii pentru că FEAG va funcţiona şi în viitor deşi, la un moment dat, s-a pus problema desfiinţării lui’, a declarat ministrul Muncii.

Mariana Câmpeanu a subliniat că, la Câmpia Turzii, va funcţiona ‘cea mai mare întreprindere de economie socială din România’ unde vor fi angajaţi şomeri de la combinatul metalurgic din localitate.

‘Înfiinţarea combinatului social presupune folosirea unei părţi din banii de la FEAG pentru constituirea unei unităţi de producţie în cadrul Mechel, în parteneriat cu o unitate economică, unde să fie angajaţi şomerii rezultaţi din disponibilizări. Trebuie însă ca aceşti oameni să formeze o asociaţie care să cumpere, prin ajutorul de la FEAG, utilaje, iar unitatea economică să le asigure, pe bază de contract, desfacerea producţiei şi materia primă. După patru ani, utilajele rămân în proprietatea asociaţiei, aceasta fiind liberă să continue respectiva colaborare pentru desfacere şi materie primă sau să încheie contracte cu alte unităţi economice (…) În perioada imediat următoare, colegii de la Cluj vor merge la Comisia Europeană pentru a definitiva proiectul. Propunerea noastră este să se acorde în jur de 15.000 euro pe fiecare lucrător, pentru cumpărarea de utilaje’, a precizat ministrul Muncii.

Potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, valoarea proiectului s-ar putea ridica la 3,8 milioane euro, iar rata ocupării să depăşească 50%. Astfel, din 743 de persoane disponibilizate de la Mechel, 250 vor lucra efectiv în cadrul viitorului combinat social, iar 130 vor avea locuri de muncă la alţi angajatori

Te-ar mai putea interesa și
Competitivitatea economiei româneşti, discutată de Ilie Bolojan cu reprezentanţii Concordia
Competitivitatea economiei româneşti, discutată de Ilie Bolojan cu reprezentanţii Concordia
Prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a avut miercuri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia, pentru a discuta teme privind competitivitatea......
Nazare: Pe 5 august, România a trimis ultimele rapoarte, iar pe 7.08.2026 vom primi rating de la MOODY’S. Creșterea economică depinde de majorarea consumului în Q4
Nazare: Pe 5 august, România a trimis ultimele rapoarte, iar pe 7.08.2026 vom primi rating de la MOODY’S. Creșterea economică ...
Chiar dacă se declară optimist după trmiterea rapoartelor asupra economiei României către MOODY’S, ministrul Finanțelor, ...
Amendamentele cu privire la legislaţia privind decarbonizarea, în atenția Comisiei Europene
Amendamentele cu privire la legislaţia privind decarbonizarea, în atenția Comisiei Europene
Comisia Europeană a avertizat Guvernul, înainte de votul din Senat asupra amendamentelor la legislaţia privind decarbonizarea, ...
Incident pe calea ferată Buzău – Ploiești
Incident pe calea ferată Buzău – Ploiești
Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact este întreruptă între staţiile CF Mizil şi Ulmeni, pe raza Sucursalei ...