Cum arată business-ul cu cafea al Nestle în România după doi ani de pandemie

Cu 5.000 de clienți în România pe care îi deservește prin intermediul a 20 de distribitori, dintre care 17 vând inclusiv prin interemediul automatelor de cafea, Nestle Proffesional, divizia de produse profesionale a grupului Nestlé, se așteaptă la un 2023 mai bun decât anul trecut, pe fondul revenirii pieței cafelei la nivelul anterior pandemiei.
Alina Stanciu - mar, 31 ian. 2023, 15:55
Cum arată business-ul cu cafea al Nestle în România după doi ani de pandemie

Românii s-au întors în mare parte la birouri, iar restaurantele și cafenelele sunt din nou deschise. În plus, după cum a precizat în cadrul unui eveniment Ovidiu Tunaru, Business Executive Officer Nestlé Professional, „este evident acest trend coffe to go”.

” În perioada pandemiei, consumul s-a mutat din HoReCa în alte locații deschise, cum ar fi benzinăriile. Acum , consumul este  pe un tren de revenire. Piața totală a cafelei vândute out of home ( în afara casei n.red) este în creștere și estimăm că va ajunge anul acesta la nivelul din 2019. Volumele ( totale n.red) au crescut în 2022 față de 2021, dar nu s-a ajuns la nivelul din 2019″, a mai explicat managerul Nestle, potrivit căruia compania a trebuit să ajusteze prețurile, urmare a creșterii costurilor de producție, dar acest lucru nu a impactat consumul.

„Principalul impact a venit din materiile prime. Ne cumpărăm materiile prime de pe piața liber[ și de pe burse și este evident că în ultimii doi ani de zile prețul cafelei, al zahărului, al laptelui au crescut cu două cifre. Am avut un impact mare în costul produselor finale. La rândul nostru am efectuat modificări de preț în piață, dar fără a transfera întregul impact pe care l-am resimțit”, a mai precizat managerul.

Cât despre piața automatelor de cafea, afectată și ea de pandemie, trendul este unul pozitiv, astfel că producătorul are în plan pentru anul acesta să plaseze câteva sute de aparate noi în piață.

Un astfel de aparat, pe care Nestle îl închiriază furnizorilor săi, poate costa între 500 de euro și 10-15.000 de euro.

” Odată ce un hotel a fost închis ( în pandemie n.red) sau un birou a devenit complet gol, distribuitorii au trebuit să își retragă aparatele și să le plaseze în alte locații sau, în unele situații, au fost inclusiv conservate în locațiile respective, urmare a unei înțelegeri cu proprietarii acestora. Acum vedem o creștere și avem planul de a plasa de ordinul sutelor de aparate noi”.

În România, principala metodă de a prepara cafeaua este la ibric. De asemenea, 80% dintre consumatori își beau cafeaua acasă, 60% consumă cafeaua neagră și 90% beau cafea caldă.

Din datele Nestle, cafeaua este cea mai populară băutură din lume și a doua cea mai comercializată marfă pe glob, după petrol. Iar Europa este cel mai mare importator – peste 14% din cafeaua consumată în întreaga lume fiind sub brandul Nescafe al Nestle.

75% din cafeaua produsă de companie are surse perfect trasabile, ceea ce înseamnă o transparență a traseului bobului de cafea de la fermă până în depozitele companiei, iar planul este ca 100% din boabele de cafea folosite să fie trasabile până în 2025.

În 20 dintre fabricile Nescafe din întreaga lume, Nestlé folosește zațul de cafea uzat pe post de biocombustibil, economisind astfel 555.000 de barili de petrol pe an, adică echivalentul unei emisii anuale de 195.000 de tone de dioxid de carbon.

 

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie noul ministru al Energiei – surse
Dumitru Chisăliță ar urma să fie propus pentru funcția de ministru al Energiei în Cabinetul Luca Niculescu, potrivit unor surse citate de mai multe media. Premierul desemnat urmează să......
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
KFC a investit 1,1 milioane de euro într-un nou restaurant din Oradea
Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de food service din România, a deschis al patrulea restaurant din Oradea, o unitate ...
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
Grupul City Grill deschide restaurant într-un palat construit în 1800. Investiția ajunge la jumătate de milion de euro
City Grill Group, cel mai mare lanț de restaurante cu capital românesc, a deschis prima unitate Hanu’ Berarilor din afara ...
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim despre o naționalizare ca în 1948. În piața de energie nu se mai respectă nicio regulă. De ce se mai încheie contracte, dacă nu se respectă?”
Viorel Tudose, patronul Getica, furnizor extrem de afectat de oprirea livrărilor de energie ale Nuclearelectrica: “Vorbim ...
Viorel Tudose, patron al furnizorului Getica, cel care a solicitat intrarea în insolvență ca urmare a faptului că nu ...