Angajaţii grupului de presă Lagardère Active intră, luni, în grevă generală

Angajaţii grupului de presă Lagardère Active au anunţat că vor intra în grevă generală, începând de luni, ca urmare a deciziei companiei de a scoate la vânzare zece titluri din portofoliul său de 39 de reviste, informează lexpress.fr.
Economica.net - vin, 18 oct. 2013, 13:53
Angajaţii grupului de presă Lagardère Active intră, luni, în grevă generală

Lagardère Active va scoate la vânzare zece titluri din portofoliul său de 39 de reviste, pentru a reorganiza activitatea diviziei sale de print în jurul celor mai importante mărci pe care le deţine, a declarat, joi, o sursă din acest grup media, citată de AFP.

Într-o scrisoare, preşedintele grupului, Denis Olivennes, a anunţat însă că titlurile care nu îşi vor găsi cumpărător vor fi închise. Temându-se că îşi vor pierde locurile de muncă, salariaţii grupului au votat, joi, să intre în grevă generală începând de luni. Această decizie urmează să ducă la blocarea apariţiei pe piaţă a revistelor, informează lexpress.fr.

La cele zece titluri care vor fi scoase la vânzare de Lagardère Active lucrează 350 de persoane, aproape 10% din numărul total de angajaţi ai grupului de media, care avea la 31 decembrie 2012 aproximativ 3.740 de salariaţi, dintre care 1.102 jurnalişti.

„O sută de angajaţi permanenţi vor fi afectaţi de decizia de concentrare a operaţiunilor grupului”, a spus Denis Olivennes.

Organizaţiile sindicale au spus, însă, că, în cazul unei eşec al vânzării celor zece publicaţii, titlurile respective vor fi închise, iar restructurarea operaţiunilor Lagardère va afecta un număr mai mare de persoane care îşi vor pierde locurile de muncă.

De cealaltă parte, conducerea grupului a spus că va favoriza orice soluţie de dezvoltare care va conduce la păstrarea locurilor de muncă, inclusiv acele soluţii care vor fi propuse de salariaţi.

Titlurile vizate sunt Be, Première, Psychologies, Auto Moto, Campagne et Décoration, Le Journal de la Maison, Maison & Travaux, Mon Jardin Ma maison, Union şi Pariscope.

Proiectul de reorganizare prevede în acelaşi timp că 20 dintre titlurile rămase vor fi regrupate în cinci subgrupuri care includ versiunile print şi online, precum subgrupul „Féminin haut de gamme” care include în special săptămânalul Elle, publicaţiile adiacente ale acestuia şi publicaţiile internaţionale vândute sub licenţă.

Noua organizare privilegiază structurile centrate pe mărci, nu pe meserii. În schimb, regia publicitară va rămâne unică.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank are bani de la elvețieni pentru a credita investițiile verzi și digitale ale IMM-urilor prin programul SME Eco-Tech
CEC Bank oferă întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul producției finanțări în cadrul Programului SME Eco-Tech, schemă de sprijin destinată investițiilor verzi și digitale,......
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
Războiul giganţilor asiatici. China „atacă” Japonia cu o nouă listă neagră de sanţiuni economice
China a adăugat luni pe o listă neagră de control al exporturilor 20 de entităţi japoneze care "au participat la întărirea ...
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
Anunț mare de la ING pentru toți clienții din România
ING Bank România anunță lansarea SAFEcall, un nou serviciu de securitate destinat protejării clienților împotriva tentativelor ...
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS aduce concepte noi de magazine și branduri în premieră în Palasul remodelat
IULIUS continuă investiția de 80 de milioane de euro în remodelarea ansamblului mixed-use Palas Iași, care atrage anual ...