Washingtonul și Manila vor să reînceapă să patruleze în comun în Marea Chinei de Sud

Statele Unite şi Filipine au decis să relanseze patrulele comune în Marea Chinei de Sud pentru a contracara ascensiunea militară a Chinei, potrivit unui comunicat al ministrului american al apărării, citat vineri de France Presse, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 03 feb. 2023, 18:21
Washingtonul și Manila vor să reînceapă să patruleze în comun în Marea Chinei de Sud

Ministrul apărării, Lloyd Austin, în vizită la Manila, şi omologul său filipinez, Carlito Galvez, au luat această decizie, în faţa „provocărilor” de securitate, potrivit comunicatului publicat joi.

Cele două ţări şi-au suspendat patrulele maritime în această zonă foarte contestată când fostul preşedinte Rodrigo Duterte era la putere.

Acordul asupra patrulelor comune a fost încheiat joi „în ultimul moment” când aveau loc discuţii între Austin şi Galvez, a indicat vineri un înalt responsabil filipinez.

„Vor fi discuţii complementare (…) asupra a ceea ce vrem să facem exact, unde vrem să facem lucrurile precis, cu ce frecvenţă” şi dacă navele marinei sau gărzile de coastă vor participa la patrule, a declarat oficialul, vorbind sub acoperirea anonimatului şi cerând să nu fie citat direct.

Statele Unite şi Filipine au dezvăluit de asemenea joi un acord ce va permite soldaţilor americani să acceseze patru baze suplimentare în această ţară din Asia de Sud-Est.

Washingtonul încearcă să-şi strângă legăturile cu Manila după ce fostul preşedinte filipinez Rodrigo Duterte a preferat să se întoarcă spre China în detrimentul Washingtonului, fost colonizator al Filipinelor.

Dar noul guvern filipinez al lui Ferdinand Marcos Jr doreşte să-şi consolideze parteneriatul cu Washingtonul, împins de revendicările Beijingului asupra Taiwanului şi construcţia de baze chineze în Marea Chinei de Sud, notează AFP.

Ţinând cont de apropierea de Taiwan, cooperarea Filipinelor ar constitui un element cheie în caz de conflict cu Beijingul. Un general al Forţelor Aeriene americane a prezis recent că o astfel de confruntare ar putea avea loc începând din 2025.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm negocieri cu AUR și SOS
Csoma Botond: UDMR îl va putea vota pe domnul Luca Niculescu. Singura „linie roşie” pentru noi este să purtăm ...
Parlamentarii UDMR l-ar putea vota pe Luca Niculescu pentru funcţia de premier, singura "linie roşie" fiind legată de faptul că nu vor purta negocieri cu AUR şi SOS România pentru constituirea......
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta cu premierul desemnat
Dominic Fritz: USR va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu. Vom discuta ...
Uniunea Salvați România va analiza programul, echipa de miniştri şi majoritatea care îl susţine pe Luca Niculescu pentru ...
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
George Simion, după nominalizarea lui Luca Niculescu: Zero voturi de la AUR! Libertate pentru Călin Georgescu
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost printre primii oameni politici care au reacţionat ...
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui continuă să sfideze matematica parlamentară. PSD nu va da voturi în alb”
Reacția lui Sorin Grindeanu după nominalizarea lui Luca Niculescu. „Noua nominalizare de premier a preşedintelui ...
Preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, consideră că noua nominalizare de premier a preşedintelui Nicuşor ...