Spania, singura ţară din OECD în care preţurile la energie au scăzut în 2022

Spania a fost singura ţară din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în care preţurile la energie au scăzut în 2022, ceea ce a avut o contribuţie la faptul că inflaţia a încheiat anul la nivelul de 5,7%, al cincilea cel mai scăzut din cele 38 de state membre, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 07 feb. 2023, 14:37
Spania, singura ţară din OECD în care preţurile la energie au scăzut în 2022

În perioada decembrie 2021 – decembrie 2022, preţurile energiei în Spania s-au redus cu 6,9%, în timp ce în cadrul OECD au urcat cu 18,4% şi în zona euro cu 25,5%, acelaşi procent ca în Uniunea Europeană, a menţionat organizaţia, marţi, într-un comunicat.

În spatele acestei scăderi din Spania a stat, în special, aplicarea aşa-numitei excepţii iberice, care permite impunerea unui plafon la preţul gazelor folosite pentru generarea de electricitate, în schimbul unei compensaţii pentru operatorii care folosesc acest combustibil.

Însă, excepţia iberică nu explică totul, aşa cum o demonstrează faptul că în Portugalia, care, de asemenea, beneficiază de acest mecanism, în 2022 preţurile energiei au crescut cu 20,8%.

Ţările din OECD în care s-a energia s-a scumpit cel mai puţin anul trecut au fost Mexic (3%), Noua Zeelandă (4,1%), Costa Rica (4,6%), Grecia (4,9%) şi Norvegia (6,5%).

La polul opus, creşterile au atins nivelul de 45,5% în Letonia, 52,3% în Marea Britanie şi până la 91,6% în Turcia.

Inflaţia interanuală în OECD s-a situat la 9,4% la finele lunii decembrie 2022, în urma celei de-a doua scăderi lunare consecutive, după vârful de 10,8% atins în octombrie. Acesta a fost cel mai redus nivel după cel din aprilie 2022.

În Spania, inflaţia a fost de 5,7% în decembrie, cu nouă zecimi mai mic faţă de noiembrie, datorită scăderii preţurilor la energie.

Singurele ţări din OECD care au avut o rată a inflaţiei mai mică decât cea a Spaniei în ultima lună din 2022 au fost Elveţia (2,8%), Japonia (4%), Coreea de Sud (5%) şi Israel (5,3%). Adică nicio ţară din Uniunea Europeană, unde inflaţia media s-a situat în decembrie la 10,4%, în zona euro aceasta fiind de 9,2%.

Unul dintre principalii responsabili de inflaţia din Spania, ca în multe alte ţări, a fost preţul alimentelor. Acesta a crescut în Spania cu 15,7% în 2022 (creşterea interanuală în noiembrie a fost de 15,3 %) şi în OECD cu 15,6%.

Te-ar mai putea interesa și
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a reușit să vândă energie cu livrare în bandă la uluitorul preț de......
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Danemarca, Italia și Polonia fac presiuni pentru a reduce „efectul de atracţie” în domeniul imigraţiei
Guvernele Danemarcei, Italiei şi Poloniei fac presiuni vineri pentru ca declaraţia finală a summitului european de la ...