Kazahstanul lansează Forumul Internaţional de la Astana, în contextul global al problemelor provocate de modificările climatice, penuria de hrană sau securitatea energetică

În timp ce comunitatea internaţională trece printr-o perioadă de polarizare intensă şi diviziune geopolitică, Kazahstanul lansează o nouă conferinţă internaţională, Forumul Internaţional de la Astana, pentru a facilita un efort comun de abordare a acestor provocări.
Ion Dobreanu - mar, 07 feb. 2023, 18:09
Kazahstanul lansează Forumul Internaţional de la Astana, în contextul global al problemelor provocate de modificările climatice, penuria de hrană sau securitatea energetică

Forumul se va desfăşura sub egida preşedintelui Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, în perioana 8-9 iunie 2023, în Astana, relatează RomaniaTv.net.

Conferinţa va servi ca o platformă unde înalţi delegaţi guvernamentali, organizaţii internaţionale, de afaceri, dar şi academice, să intre în dialog pentru a găsi moduri de abordare a problemelor climatice, de securitate energetică sau a penuriei de hrană din zone defavorizate.

Într-o declaraţie legată de lansarea Forumului Internaţional Astana, preşedintele Tokayev a precizat: „Azi, pe tot globul, ne confruntăm cu provocări de dimensiuni istorice, cum nu am mai întâlnit de decenii sau chiar de mai mult timp. Aceste provocări pun o presiune fără precedent pe comunitatea internaţională, ducând la apariţia unor noi linii de demarcaţie şi contestând principiile globalizării şi multilateralismului.

Forumul Internaţional de la Astana a fost creat pentru a răspunde acestor provocări, prioritizând cooperarea ca principiu de bază al unui sistem internaţional funcţional. Kazahstan are o lungă istorie în a propune relaţii internaţionale constructive, în care a funcţionat ca o punte în est şi vest, şi chiar dacă această abordare a fost greu încercată în 2022, s-a dovedit rezilientă. Am arătat valoarea cooperării.

Prin Forumul Internaţional de la Astana, sperăm să construim noi punţi şi să întărim relaţii, în timp ce ne apropiem pentru a depăşi provocările colective pe care le înfruntăm, clădind o nouă cale de a merge înainte din punct de vedere diplomatic, economic şi politic.”.

Forumul Internaţional de la Astana s-a dezvoltat pe baza succesului Forumului Economic de la Astana. Conceptul îşi propune să abordeze patru teme globale de interes: politică externă, securitate şi sustenabilitate, energie şi climă şi economie şi finanţe. Aceştia sunt stâlpii pe care se sprijină misiunea Forumului: „Soluţionarea provocărilor prin dialog, vizâînd cooperarea, prosperitatea şi progresul”.

Programul Forumului va include discursuri, paneluri, întrevederi private între diverse părţi şi alte evenimente.

Înscrierile pentru Forumul Internaţional de la Astana se pot face aici: https://astanainternationalforum.org.

Te-ar mai putea interesa și
„Tsunami economic” – Cum se schimbă viaţa din Europa după şocul provocat de conflictul din Iran (analiză Reuters)
„Tsunami economic” – Cum se schimbă viaţa din Europa după şocul provocat de conflictul din Iran (analiză ...
Criză în Europa - Atacul militar americano-israelian asupra Iranului ameninţă să crească inflaţia şi să afecteze creşterea economică, şi aşa modestă, a Europei, arată o analiză......
Care este salariul mediu net în Bucureşti şi câţi angajaţi are Capitala – date oficiale
Care este salariul mediu net în Bucureşti şi câţi angajaţi are Capitala – date oficiale
Numărul salariaţilor din Capitală a ajuns, la finele lunii decembrie 2025, la 1.109.227 persoane, în scădere cu 3.817 ...
Distrigaz Sud Rețele, rețeaua de gaze a grupului ENGIE, are un nou director general
Distrigaz Sud Rețele, rețeaua de gaze a grupului ENGIE, are un nou director general
Începând cu 2 martie 2026, Laurent Hubert preia funcția de Director General al Distrigaz Sud Rețele, arată compania ...
Polonezii de la Froo se extind și în Brașov, Craiova și Ploiești
Polonezii de la Froo se extind și în Brașov, Craiova și Ploiești
Froo, lanțul de magazine de proximitate al companiei poloneze Zabka, deschide în perioada 26–27 februarie noi magazine ...