Rupert Murdoch, reales preşedinte al 21st Century Fox

Magnatul Rupert Murdoch a fost reales în funcţia de preşedinte al companiei 21st Century Fox, în ciuda numeroaselor proteste ale unora din acţionarii companiei, informează C21 Media.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 13:04
Rupert Murdoch, reales preşedinte al 21st Century Fox

Totodată, cei doi fii ai lui Rupert Murdoch, Lachlan şi James, au fost aleşi în board-ul de conducere al 21st Century Fox, în cadrul unei întâlniri a acţionarilor companiei, care s-a desfăşurat vineri, la Los Angeles.

Numirile au fost făcute în ciuda faptului că doi dintre acţionarii grupului – Christian Brothers Investment Services şi British Columbia Investment Management Corporation din Canada – au propus, fără a avea însă succes, ca funcţia de preşedinte al 21st Century Fox să fie preluată de o persoană independentă.

Totodată, firma de consultanţă Institutional Shareholder Services le-a recomandat acţionarilor să voteze împotriva numirii la conducerea companiei a lui Rupert Murdoch şi a opt dintre ceilalţi directori, inclusiv cei doi fii ai magnatului.

Conform Reuters, Timothy Schaler, un consultant al Christian Brothers Investment Services, a declarat în cadrul întâlnirii de vineri: „Noua noastră companie merită un început proaspăt”.

Însă, reprezentanţii 21st Century Fox au spus că grupul are nevoie de „perspectiva unică” şi de „viziunea strategică” a lui Rupert Murdoch, în funcţia de CEO. De asemenea, reprezentanţii 21st Century Fox au susţinut că actuala conducere a furnizat rezultate bune pentru acţionarii grupului.

Rupert Murdoch este fondatorul şi preşedintele grupului media News Corporation. News Corporation a finalizat până la sfârşitul lunii iunie proiectul său de scindare, în companii diferite, a diviziei editoriale de activităţile de divertisment.

Divizia de cinema şi televiziune – inclusiv studiourile 20th Century Fox, reţeaua de televiziune Fox şi postul Fox News – a fost separată de cea care include ziarele şi operaţiunile de publishing ale grupului News Corp.

Din grupul media News Corp. fac parte şi publicaţiile americane Wall Street Journal şi New York Post, dar şi ziarele britanice Sunday Times şi The Sun, dar şi The Australian şi editura HarperCollins.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările eMAG au scăzut cu 4% în anul financiar trecut, iar profitul este cu 28% mai mic. Prosus: „eMAG a navigat într-un mediu macroeconomic dificil și o concurență din ce în ce mai intensă”
Vânzările eMAG au scăzut cu 4% în anul financiar trecut, iar profitul este cu 28% mai mic. Prosus: „eMAG a navigat ...
Afacerile eMAG din România au ajuns în anul fiscal 2026, care s-a încheiat la 31 martie, la 1,6 miliarde de dolari, în creștere cu 2% față de perioada similară a anului trecut în moneda......
Delgaz Grid a pus în funcțiune peste 110 km de rețele noi de gaz în opt localități, în acest an
Delgaz Grid a pus în funcțiune peste 110 km de rețele noi de gaz în opt localități, în acest an
Opt localități din județele Sibiu, Timiș, Bacău și Cluj beneficiază de acces la rețeaua de gaze naturale, din prima ...
Câţi săraci sunt în România, care sunt regiunile cele mai afectate şi categoriile cele mai expuse – date INS
Câţi săraci sunt în România, care sunt regiunile cele mai afectate şi categoriile cele mai expuse – date INS
Numărul persoanelor sărace în România a fost de 3,468 milioane în 2025, în scădere cu 3,5% faţă de anul anterior, ...
Putin continuă lupta pentru cucerirea completă a patru regiuni din Ucraina. Declaraţia prin care respinge „propunerea Kievului”
Putin continuă lupta pentru cucerirea completă a patru regiuni din Ucraina. Declaraţia prin care respinge „propunerea ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat duminica aceasta că Rusia va continua cu obiectivul său de pe câmpul de luptă ...