Petrolexportimport va investi 3 milioane euro în construcţia unui depozit de gaz petrolier lichefiat

Traderul de produse petroliere Petrolexportimport Bucureşti (PEI) va investi, în perioada 2014-2015, aproximativ 3 milioane de euro pentru construcţia unui depozit de gaz petrolier lichefiat (GPL) şi extinderea unei unităţi de stocare existente deja, în localitatea Popeşti-Leordeni.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 13:43
Petrolexportimport va investi 3 milioane euro în construcţia unui depozit de gaz petrolier lichefiat

„Valoarea totală a investiţiei este de circa 3 milioane de euro, finanţată din credit bancar şi cu aport financiar propriu şi se va derula în perioada 2014-2015. Prin realizarea acestei investiţii se asigură condiţiile necesare pentru creşterea cifrei de afaceri şi a profitului realizat”, potrivit unui comunicat al companiei transmis luni Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În comunicat se precizează că managementul companiei a optat pentru construcţia depozitului de GPL întrucât piaţa de profil este „într-o creştere constantă”, de aproximativ 12% anual, susţinută de preţul cu 50-60% mai scăzut decât al benzinei sau motorinei.

Depozitul de GPL va deservi clienţii din Bucureşti.

Compania este controlată de firma Laird Resources, înregistrată în Insulele Virgine Britanice. Firma era deţinută de omul de afaceri Ovidiu Popescu, decedat în iulie 2011. Laird Resources a cumpărat în 1999 de la fostul Fond al Proprietăţii de Stat 51% din acţiunile Petrolexportimport, apoi şi-a majorat participaţia la 76,7%.

Petrolexportimport a fost înfiinţată în 1948 şi înainte de 1989 era principala companie prin intermediul căreia se desfăşurau afacerile cu petrol ale României.

Te-ar mai putea interesa și
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: O singură cerere de credit pentru a compara multiple oferte de finanțare în doar câteva minute
Altero, una dintre cele mai importante platforme de comparare a creditelor din țările Baltice, se lansează în România: ...
Altero, platforma fintech de top din regiunea Baltică, anunță intrarea oficială pe piața din România. Prin lansarea platformei financiare de comparare a creditelor altero.ro, compania își......
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Black Friday 2026: Ce trebuie să știe comercianții care vor să vândă pe Trendyol și de ce merită să se înscrie din timp
Campania de Black Friday pe Trendyol se desfășoară în perioada 3–15 noiembrie 2026; Comercianții români au înregistrat, ...
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor guvernamentale”
Alertă pentru super-puterile lumii. Apel urgent în criza momentului – Ce spune FMI despre „gripa obligațiunilor ...
Fondul Monetar Internaţional a lansat miercuri un apel urgent către economiile avansate şi alte state pentru reducerea ...
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului liberalizării, care ar dubla facturile populației
Gazele se tot scumpesc în România și au ajuns la nivelul maxim al ultimilor 4 ani. Tot mai multe voci cer amânarea momentului ...
Ultimele tranzacții cu gaze din România se fac la prețuri de peste 400 de lei/MWh, de aproape patru ori mai mari decât ...