Banca Națională a Serbiei a majorat rata dobânzii de referință până la 5,5%, acesta fiind cel mai ridicat nivel de după 2015

Banca Centrală din Serbia a continuat ciclul de majorare a dobânzii de referinţă, în încercarea de a ţine sub control cea mai ridicată inflaţie din ultimii 15 ani, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 09 feb. 2023, 16:20
Banca Națională a Serbiei a majorat rata dobânzii de referință până la 5,5%, acesta fiind cel mai ridicat nivel de după 2015

Banca Naţională a Serbiei a anunţat joi că a decis să majoreze dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, până la 5,5%, în linie cu aşteptările majorităţii economiştilor intervievaţi de Bloomberg. Aceasta este a 11-a decizie consecutivă de majorare a costului creditului adoptată de Banca Naţională a Serbiei, care a dus dobânda de referinţă la cel mai ridicat nivel de după 2015.

„În pofida unor semnale de încetinire, presiunile globale pe partea de preţuri sunt în continuare ridicate şi este necesar să limităm efectele lor indirecte asupra creşterii preţurilor pe piaţa internă, care se pot dezvolta prin aşteptările inflaţioniste”, a informat Banca Naţională a Serbiei, într-un comunicat de presă.

Pe lângă majorarea dobânzii de politică monetară, Banca Naţională a Serbiei a majorat şi dobânzile la depozite şi la credite, până la 4,5%, respectiv 6,5%.

În luna decembrie 2022, preţurile de consum în Serbia au înregistrat un salt de 15,1% comparativ cu luna decembrie 2021, o creştere similară cu cea înregistrată în noiembrie 2022. Chiar dacă este posibil ca presiunile inflaţioniste să fi atins vârful, ritmul de creştere a preţurilor rămâne în continuare cu mult peste intervalul ţintă avut în vedere de banca centrală, respectiv 1,5% – 4,5%.

„Ne aşteptăm ca banca centrală a Serbiei să pună punct ciclului de majorări şi să rămână în expectativă, cel puţin la câteva din următoarele şedinţe de politică monetară”, a estimat Mate Jelic, analist la Erste Group.

În total, Banca Naţională a Serbiei a majorat costul creditului cu 450 de puncte de bază, de la un minim istoric la care era în luna aprilie a anului trecut.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
E oficial – Reducerea de 25% pentru acciza la motorină se prelungeşte până la 1 noiembrie
Ministerul Finanţelor prelungeşte reducerea temporară cu 25% a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 16-31 octombrie 2026, în urma noii evaluări bilunare prevăzute de......
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România.
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...