Fondul suveran din Qatar pregătește o ofertă pentru a prelua clubul de fotbal Manchester United. Aceasta ar putea depăși 4 miliarde de lire sterline

Un grup de investitori din Qatar ar urma să facă în zilele următoare o ofertă de preluare a echipei de fotbal Manchester United, o mutare care ar consolida dorinţa emiratului de a deveni un jucător important în domeniul sportului mondial, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 13 feb. 2023, 16:39
Fondul suveran din Qatar pregătește o ofertă pentru a prelua clubul de fotbal Manchester United. Aceasta ar putea depăși 4 miliarde de lire sterline

Consorţiul din Qatar se pregăteşte să vină cu o ofertă preliminară pentru clubul din Premier League până la finele acestei săptămâni, au precizat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul. Qatar Investment Authority, fondul suveran de investiţii din emiratul Qatar, ajută la pregătirea ofertei, alături de mai multe firme locale, au adăugat sursele.

Echipa Manchester United a devenit obiectul speculaţiilor cu privire la o posibilă preluare după ce în vara anului trecut Bloomberg News a dezvăluit că proprietarii clubului, familia americană Glazer, este deschisă la ideea vânzării unei participaţii. Până acum miliardarul britanic Jim Ratcliffe este singurul care şi-a declarat în mod public interesul pentru Manchester United şi lucrează împreună cu băncile Goldman Sachs Group Inc. şi JPMorgan Chase & Co. la o posibilă ofertă.

Qatar Sports Investments, o entitate separată a QIA, deţine deja clubul de fotbal francez Paris Saint-Germain. Conform normelor UEFA, două echipe care au acelaşi acţionar majoritar nu pot concura ambele în marile turnee, inclusiv în Cupa Campionilor.

Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani (foto), este un fan al Manchester United şi este puţin probabil să lase să îi scape şansa de a deţine ceea ce este considerat de multă lume drept unul din cele mai importante branduri din sportul mondial.

Adam Sommerfeld, specialist în investiţiile în sport la Certus Capital, a estimat că orice ofertă pentru Manchester United trebuie să depăşească patru miliarde de lire (4,8 miliarde de dolari) pentru a avea succes. Aceasta ar însemna una din cele mai mari tranzacţii încheiate vreodată în sectorul sportului.

În ultimul deceniu, Qatarul a cheltuit peste 200 de miliarde de dolari pentru a dezvolta infrastructura sportivă a emiratului şi a găzdui Cupa Mondială. Pe lângă construirea de stadioane, Qatarul a cumpărat şi active sportive. Pe lângă preluarea Paris Saint-Germain, Qatar Sports Investments are o participaţie la clubul portughez de fotbal SC Braga.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, lovitura provocând un incendiu şi explozii puternice, au anunţat......
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...