Transporturile vor să investească 1,3 mld. euro pentru navigaţia pe Dunăre şi modernizarea sistemului feroviar

Ministerul Transporturilor are în vedere implementare unor proiecte în valoare totală de 1,3 miliarde de euro privind îmbunătăţirea navigaţiei pe Dunăre, prin dezvoltarea porturilor, şi modernizarea sectorului feroviar, a declarat marţi ministrul de resort, Ramona Mănescu, în cadrul unui eveniment de profil organizat de Ambasada Marii Britanii.
Economica.net - mar, 22 oct. 2013, 10:27
Transporturile vor să investească 1,3 mld. euro pentru navigaţia pe Dunăre şi modernizarea sistemului feroviar

‘România va primi finanţare din bani europeni pentru aceste proiecte majore. Este vorba despre modernizarea sectorului feroviar, dar şi despre modernizarea a 16 porturi de la Dunăre şi maritime. Totalul investiţiilor pe care le vom face se ridică la 1,3 miliarde de euro, sumă deloc neglijabilă, care sperăm să ne aducă mult mai multe, sperăm ca această investiţie să se multiplice în economie’, a spus Mănescu.

Ea a subliniat că potenţialul Dunării este folosit foarte puţin în prezent.

‘În acest moment, pe Dunăre se transportă 10-20% din volumul mărfurilor transportate pe Rin’, a exemplificat ministrul.

La rândul său, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a precizat că România are nevoie mai mult decât niciodată de căi rapide de transport pentru conectarea cu restul ţărilor europene.

‘Este nevoie de mai multe zboruri în fiecare zi, de trenuri mai rapide, iar portul strategic din Constanţa să fie folosit la întregul său potenţial. Avem aici 20 de companii britanice din transporturi, inginerie, construcţii. Sectorul transporturilor este unul cheie în parteneriatul strategic dintre România şi Marea Britanie’, a completat Harris.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, situată în nordul Irakului
Turcia a încheiat un acord cu gigantul petrolier BP pentru explotarea de zăcăminte de petrol și gaze din regiunea Kirkuk, ...
Turcia a anunţat marţi încheierea unui acord cu gigantul petrolier British Petroleum (BP) privind operaţiunile cu hidrocarburi din regiunea Kirkuk (nordul Irakului), potrivit ministrului......
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Rebelii Houthi din Yemen anunță că azi au țintit un petrolier saudit în Marea Roșie, care a fost nevoit să întoarcă
Postul de televiziune Al-Masirah, afiliat mişcării rebelilor Houthi din Yemen, a susţinut marţi că aceștia au vizat ...
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul deblochează 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate
Guvernul a aprobat marţi seară, prin memorandum, deblocarea a peste 6.850 de posturi din sistemul public de sănătate. ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a ajuns la aproape 131 de ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a ridicat ...