Comisia Europeană: Nu s-a amânat încasarea celei de-a doua tranşe PNRR. Reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată

Încasarea celei de-a doua tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu s-a amânat, aceasta fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene, informează CE.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 15:17
Comisia Europeană: Nu s-a amânat încasarea celei de-a doua tranşe PNRR. Reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată

Totodată, reprezentanţii Comisiei precizează că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată.

„Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, se menţionează în precizările CE.

De asemenea, reprezentanţii Comisiei subliniază că pentru toate ţintele şi jaloanele incluse în PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeană, însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată.

Conform anexei la decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR, trebuie realizată o analiză a pensiilor speciale în vederea identificării unor soluţii concrete care să vizeze simplificarea acestora şi corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii sistemului public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivităţii, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

„Se are în vedere acordarea de asistenţă tehnică (prin intermediul unei licitaţii publice) pentru a realiza o analiză ex ante a reformei sistemului de pensii, pentru a elabora legislaţia care va sta la baza reformei şi pentru a realiza o analiză ex post şi o evaluare a impactului. Implementarea reformei va fi finalizată până la 30 martie 2023”, se menţionează în anexă.

Potrivit jalonului din PNRR, pachetul privind pensiile poate include legi separate privind regimul general şi pensiile speciale. Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii. Nu se vor crea noi categorii de pensii speciale, iar categoriile actuale vor fi raţionalizate. Pensiile speciale se calculează în prezent pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului legat de veniturile obţinute. Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii. Protecţia deciziilor Curţii Constituţionale se va referi numai la pensiile magistraţilor, nu şi la alte categorii, şi se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curţii.

„Nicio pensie specială nu poate depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare”, conform jalonului.

Fostul preşedinte al PNL Florin Cîţu a scris în urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook, că tranşa 2 din PNRR întârzie şi, „la cum arată proiectul de lege al pensiilor de serviciu, cred că trebuie să ne luăm adio de la aceşti bani”.

Senatul a prelungit, luni, în plen, termenul pentru adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, de la 45 la 60 de zile.

Proiectul de lege al Guvernului vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii.

„Nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depăşească veniturile obţinute în perioada activă, (…) pensiile de serviciu urmând să fie calculate în funcţie de contributivitate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de retail media
Auchan a investit 3 milioane de euro pentru o nouă sursă de venit. Face concurență televiziunilor cu serviciul său de ...
Retailerul francez Auchan a investit până acum aproximativ 3 milioane de euro în Auchan Retail Media, prima regie de retail media din România, un ecosistem omnicanal de comunicare bazat pe date,......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Umbrărescu a ajuns cu lucrările la lotul 3 la peste 55%. Cum mai arată primul ...
Grupul UMB, controlat de Dorinel Umbrărescu, a depășit stadiul fizic de 55% la lucrările pentru lotul 3 al Autostrăzii ...
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
1,4 miliarde de euro sunt pe „verde” din suma aferentă cererii de plată 5 din PNRR – Pîslaru
Ministrul interimar al investiţiilor şi proiectelor europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat vineri că "1,4 miliarde de ...
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Scandal ANM – Buzoianu: Avem ultimii paşi făcuţi pentru a nominaliza un nou membru în Consiliul de Administraţie
Ultimii paşi pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administraţie al Administraţiei Naţionale de Meteorologie ...