Dan Cărbunaru: Consolidarea celor 118 școli încadrate în gradul I de risc seismic va fi o prioritate pentru programele de guvernare

Cele 118 şcoli încadrate în gradul 1 de risc seismic vor fi prioritate pentru programele guvernamentale, iar Executivul va interveni în regim de urgenţă acolo unde este nevoie de finanţare, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 15 feb. 2023, 20:47
Dan Cărbunaru: Consolidarea celor 118 școli încadrate în gradul I de risc seismic va fi o prioritate pentru programele de guvernare

El a făcut precizarea, miercuri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la care au mai participat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, şi şeful DSU, Raed Arafat.

„Cele 118 şcoli care sunt la acest moment în evidenţele autorităţilor statului român, indiferent de numele acelei autorităţi, ca fiind în situaţie de risc seismic gradul 1, mai ales în contextul recentului cutremur din regiunea Oltenia, ele vor fi prioritate pentru programele guvernamentale. (…) Acolo unde este nevoie de finanţare suplimentară, Guvernul va interveni în regim de urgenţă şi premierul a cerut ca aceste şcoli să fie tratate cu prioritate. (…) Din datele pe care le am la acest moment, dar, desigur, pentru detalii putem reveni, pentru mai multă siguranţă, dar, din datele pe care le am, cele 118 şcoli despre care vorbim acum ca fiind identificate în risc seismic de gradul 1 au fost identificate ca urmare a unui program derulat la nivel naţional; sunt, din ceea ce ştiu, peste 2.500 de şcoli care au fost deja evaluate în acest sens. Iar pe lângă accelerarea procedurilor pentru demararea şi încheierea rapidă a procesului de consolidare la risc seismic pentru aceste 118 şcoli, la nivelul Guvernului s-a luat şi decizia de a accelera sistemul de evaluare pentru a avea o acoperire cât mai rapidă şi a evaluării extinse. Deci, acest proces, care oricum era în derulare, va fi accelerat, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi cât mai rapidă în raport cu şcolile „, a declarat Dan Cărbunaru.

În acelaşi context, ministrul Dezvoltării a precizat că în şedinţa grupului interinstituţional pentru prevenirea, pregătirea şi răspunsul la riscul seismic anunţată de premierul Nicolae Ciucă urmează să fie prezentată o situaţie la zi a clădirilor de şcoli cu risc seismic care nu au finanţare, precizând că lista şcolilor încadrate cu gradul 1 de risc seismic se află la Ministerul Educaţiei.

„Angajamentul Guvernului este acela de a trata, pe lângă investiţiile care sunt deja contractate cu prioritate, situaţia şcolilor, astfel încât în prima şedinţă a acestui comitet să avem o situaţie la zi care sunt acele clădiri care nu au, clădiri de şcoli care nu au finanţare şi pentru care guvernul se angajează imediat să găsească soluţii de finanţare şi de implementare, de consolidare de risc seismic. (…) Lista acestor şcoli este o listă deţinută de Ministerul Educaţiei. Există o parte a şcolilor care sunt expertizate astăzi la Ministerul Educaţiei, din care 118 sunt în listă de risc seismic. Ministerul Dezvoltării este un finanţator pe partea de construcţii. Eu, cu o listă de 118 sau cât vreţi, 200 de clădiri, nu am ce să fac. Eu lucrez cu solicitări care se bazează pe documentaţii tehnico-economice. De exemplu, la programul de investiţii pe bugetul de stat sunt trei lucruri foarte simple care trebuie înscrise, trebuie depuse în platforma digitală pentru a intra în program. O solicitare a beneficiarului, un certificat de audit energetic, pentru că investiţia e cu plată, nu intervenim de două ori la aceeaşi clădire, facem şi consolidare şi eficientizare energetică, şi o sinteză a raportului de expertizare, care arată că este clasificată clădirea cu risc seismic 1 sau 2”, a declarat Cseke Attila.

Acesta a mai precizat că la Ministerul Educaţiei există un program finanţat din fonduri de la Banca Mondială, în care sunt cuprinse 70 de clădiri de şcoli.

„Trebuie să le confruntăm cu tot ceea ce au ei în evidenţă cu riscul seismic, cu clădirile respective şi tot ceea ce, şi acesta este angajamentul guvernului, tot ceea ce astăzi nu este cuprins într-un program de finanţare vom găsi imediat surse de finanţare, probabil în perioadă foarte scurtă, prin Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii”, a adăugat Cseke Attila.

Te-ar mai putea interesa și
HARTA „Autostrada” București – Giurgiu: Proiectantul analizează 16 variante de traseu. Cea finală depinde de noul pod Giurgiu – Ruse
HARTA „Autostrada” București – Giurgiu: Proiectantul analizează 16 variante de traseu. Cea finală depinde ...
Proiectantul drumului de mare viteză București - Giurgiu analizează în etapa analizei multicriteriale (AMC1) 𝟏𝟔 𝐚𝐥𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐝𝐞......
Românii au strâns mult cureaua la cumpărăturile din malluri, supermarketuri şi benzinării – Cel mai mare declin din UE. Cu cât au scăzut vânzările din comerțul cu amănuntul în primele patru luni din 2026 (date INS/Eurostat retail)
Românii au strâns mult cureaua la cumpărăturile din malluri, supermarketuri şi benzinării – Cel mai mare declin ...
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a scăzut ...
Cine va câştiga Cupa Mondială 2026? Economistul care a ghicit ultimele trei câştigătoare ale World Cup a anunţat predicţia pentru cine va cuceri trofeul suprem
Cine va câştiga Cupa Mondială 2026? Economistul care a ghicit ultimele trei câştigătoare ale World Cup a anunţat predicţia ...
Joachim Klement, economistul german cunoscut pentru predicţiile corecte ale campioanelor din 2014, 2018 şi 2022, a anunţat ...
Schimbare la vârful importatorului Auto Italia: Cristian Prichea este noul CEO, Narcis Ghiță devine consilier
Schimbare la vârful importatorului Auto Italia: Cristian Prichea este noul CEO, Narcis Ghiță devine consilier
Auto Italia, compania care importă în România mărcile Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth și Maserati, ...