Duma de Stat a suspendat acordurile dintre Rusia și Consiliul Europei

Duma de Stat (Camera Inferioară a Parlamentului Federal rus) a suspendat joi validitatea acordurilor internaţionale între Rusia şi Consiliul Europei, for paneuropean din care Moscova a fost exclusă după declanşarea campaniei sale militare împotriva Ucrainei, relatează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 16 feb. 2023, 19:34
Duma de Stat a suspendat acordurile dintre Rusia și Consiliul Europei

În total, deputaţii au suspendat 21 de acorduri în prima şi singura lectură, între care Statutul Consiliului (1949), convenţiile privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi prevenirea terorismului sau Carta socială europeană.

Rusia susţine că aceste acorduri şi-au pierdut valabilitatea la 16 martie 2022, după ce comitetul de miniştri al Consiliului a adoptat o rezoluţie de excludere a calităţii sale de membru.

Din acest motiv, Moscova a încetat să-şi mai achite cotizaţia (33,7 milioane de euro pe an) către această organizaţie din care făcea parte din 1996, ceea ce a obligat-o să introducă un moratoriu asupra pedepsei cu moartea.

Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis luna trecută un proiect de lege în Dumă privind încetarea respectării tuturor acordurilor respective.

În acelaşi timp, ministrul adjunct de Externe rus Aleksandr Gruşko a declarat că Rusia va continua să respecte peste 40 de convenţii şi protocoale ale Consiliului Europei, care nu depind de apartenenţa la acest organism.

„În legătură cu fiecare dintre ele, vom lua o decizie de îndată ce vom considera că este necesar. În caz că vor pune obstacole, bineînţeles că vom ieşi. Pentru noi este o chestiune de principiu, nu vom tolera niciun fel de discriminare”, a spus el.

Cu o zi în urmă, într-o intervenţie în Duma rusă, ministrul de externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia îşi va revizui obligaţiile faţă de organizaţiile internaţionale, indicând că Moscova a decis să-şi suspende plata cotizaţiei în organizaţiile în care îi sunt încălcate drepturile.

„O serie întreagă de acorduri în temeiul cărora se încearcă subminarea drepturilor noastre sunt în curs de revizuire de către guvern, în conformitate cu dreptul tratatelor internaţionale. Aceasta acoperă întregul spectru al obligaţiilor noastre internaţionale”, a afirmat Lavrov.

În declaraţia sa, Serghei Lavrov s-a referit la controversata lege care acordă prioritate Constituţiei ruse faţă de angajamentele asumate prin tratatele internaţionale, notează EFE.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
Tendințe în serviciile financiare digitale din România: de ce viteza funcționează deja împreună cu responsabilitatea
În ultimii câțiva ani, serviciile financiare digitale din România au devenit o parte firească a vieții economice. Oamenii plătesc cu telefonul la cumpărături, intră în conturi prin......
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Transformările din industria auto și implicațiile din perspectiva prețurilor de transfer
Industria auto din România și din întreaga lume traversează una dintre cele mai complexe perioade din ultimele decenii. ...
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor pozitive privind inflația făcute de Kevin Warsh
Șeful Federal Reserve împinge valoare bitcoin în sus. Criptomoneda a înregistrat o ușoraă revenire în urma comentariilor ...
După ce a atins miercuri un nou minim anual de 57.722 de dolari, bitcoin a înregistrat o ușoară revenire, care l-a readus ...
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu nicotină ZYN ca „produse din tutun cu risc modificat”
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a autorizat comercializarea a 20 de variante de pliculețe cu ...
Prin această decizie, ZYN devine primul produs din categoria pliculețelor cu nicotină care primește o astfel de autorizare, ...