Metroul de Otopeni va avea staţiile mai mici. Proiectul reînvie, însă va fi mai ieftin

Magistrala 6 de metrou 1 Mai - Otopeni aşteaptă avizul de Mediu şi introducerea pe lista proiectelor prioritare pentru Europa pentru a începe. Pentru că este considerat prea scump, şeful Metrorex şi Guvernul analizează un proiect mai ieftin  care să prevadă inclusiv staţii mai mici de metrou
Florin Cojocaru - D, 27 oct. 2013, 22:20
Metroul de Otopeni va avea staţiile mai mici. Proiectul reînvie, însă va fi mai ieftin

Metrorex a depus la Protecţia Mediului toate documentele necesare pentru emiterea acordului de mediu, document necesar pentru începerea lucrărilor la Magistrala 6 de metrou 1 Mai – Otopeni. Practic, este reînvierea unui proiect vechi de ani de zile care nu avansase deloc, mai mult, fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu ar fi vrut să renunţe cu totul la el.

Potrivit directorului Metrotrex Aurel Radu, metroul de Otopeni a revenit în atenţie şi este un proiect prioritar atât pentru compania pe care o conduce, cât şi pentru Transporturi şi Guvern. Ar fi o problemă însă: studiul de fezabilitate presupune costuri majore: 1,055 miliarde de euro, bani pe care România nu îi poate plăti. 330 de milioane de euro sunt bani disponibili, printr-o linie de credit pe care Guvernul Japoniei a pus-o la dispoziţia statului român, însă restul reprezintă contribuţie de la buget. Pentru că este o sumă foarte mare, şefii de la Metrou au găsit o soluţie cel puţin originală pentru a sc[dea costurile. „Am vorbit şi cu consultantul, şi cu ministrul Transporturilor Ramona Mănescu, şi cu ministerul Economiei şi vom găsi împreună o soluţie pentru a reduce valoarea proiectului cu 200-300 de milioane de euro. VOM FACE STAŢIILE MAI MICI SAU MAI PUŢINE, vedem noi ce facem ca să scădem valoarea”, a arătat Radu.

Acesta a mai precizat că există o şansă „bună” ca să se ridice de pe buget povara plăţii a circa 500 de milioane de euro dacă Magistrala 6 va fi inclusă de UE pe lista programelor prioritare de transport. „Am inclus deja proiectul în POS-T(Programul Operaţional Sectorial pe Transport -n.r.) 2014 -2020 şi aşteptăm să vedem dacă luăm OK-ul. Cel mai probabil, da”. Dacă UE dă „verde”, atunci 85% din costurile cu proiectul sunt acoperite din bani europeni. Totuşi procedurile UE prevăd că banii pentru proiect să provină in fonduri proprii, şi doar ulterior să fie rambursaţi, astfel încât statul tot ar trebui să găsească sursele necesare de finanţare.

În prezent, Magistrala 5 de Metrou Drumul Taberei-Eroilor, proiect de 1,2 miliarde de euro este inclusă în POS-T şi primeşte fonduri europene nerambursabile.

Proiectul liniei de metrou Gara de Nord – Otopeni este vechi de 10 ani şi este aproape îngheţat.
Potrivit studiului de fezabilitate, lungimea estimată a traseului Gara de Nord-Otopeni este de 14 kilometri, iar numărul de staţii propus ajunge la 12. Durata contractului pentru realizarea lucrărilor la structura de rezistenţă este preconizată la 60 de luni.

În ultima variantă a proiectului, finanţarea investiţiei ar urma să fie asigurată din credit extern (garantat de stat) – Guvernul Japoniei şi alocaţie de la bugetul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Nou cartier cu cladiri de beton și sticlă apare în București, pe terenul unei uzine de 130 de ani. Pas înainte făcut azi
Proiectul de utilitate publică „Cartierul Energiei”, inițiat de Electrocentrale București (ELCEN), face un pas important către implementare. Au fost aprobate oficial cele două Planuri......
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Ce spune Ciucu despre ajutorul de la PMB pentru adulţii cu dizabilităţi, după şedinţa CGMB
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească ...
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ...
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...