Justiţia cehă împiedică CEZ să semneze un contract pentru noile unităţi ale centralei nucleare de la Temelin

Planurile Cehiei vizând construcţia de noi reactoare nucleare s-au lovit marţi de un nou obstacol, după ce un tribunal regional a emis o hotărâre care împiedică grupul ceh de utilităţi CEZ să semneze un contract cu o companie care ar urma să-i furnizeze două noi reactoare pentru centrala sa de la Temelin, transmite Wall Street Journal.
Economica.net - mie, 23 oct. 2013, 13:15
Justiţia cehă împiedică CEZ să semneze un contract pentru noile unităţi ale centralei nucleare de la Temelin

Anul trecut, CEZ a descalificat oferta depusă de grupul francez Areva pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 la centrala nucleară de la Temelin susţinând că a găsit o serie de defecte tehnice în oferta firmei franceze. În schimb, Areva a contestat decizia la diferite tribunale din Cehia iar marţi tribunalul regional din Brno a emis o hotărâre prin care interzice grupului ceh să semneze contractul cu câştigătorul licitaţiei.

Purtătorul de cuvânt al tribunalului, Miroslava Sedlackova, a precizat că CEZ poate selecta un candidat preferat pentru acest contract de 10 miliarde de dolari dar nu are permisiunea de a semna un contract. Miroslava Sedlackova nu a putut preciza care sunt paşii care ar putea fi urmaţi dacă CEZ, companie deţinută în proporţie de 70% de statul ceh, va desemna un furnizor.

Decizia curţii este similară cu cea a Oficiului pentru concurenţă din Cehia, care în luna noiembrie a anului trecut a permis CEZ să continue cu procedura de licitaţie dar i-a interzis să semneze un contract definitiv până când toate plângerile Areva nu vor fi rezolvate.

În prezent, grupul CEZ evaluează singurele două oferte valabile, venite de la firma americană Westinghouse Electric Co., o divizie a concernului japonez Toshiba Corp., precum şi de la firma rusească Rosatom. Aceasta este singura procedură de licitaţie în desfăşurare pentru furnizarea de noi capacităţi nucleare în Europa.

Cu toate acestea, CEZ a amânat de mai multe ori o decizie cu privire la compania care va furniza noile reactoare având în vedere incertitudinile care există cu privire la preţul energiei electrice. Procedura de licitaţie pentru noile reactoare a fost elaborată când preţul energiei electrice se situa la aproximativ 90 de euro pentru un megawat oră. În schimb, pe piaţa din Germania, unde CEZ vinde o parte din energia produsă, preţul energiei electrice a atins în luna august un nivel minim record de 36,20 euro pentru un megawat oră.

Purtătorul de cuvânt al companiei CEZ, Barbora Pulpanova, a declarat că echipa managerială nu poate lua o decizie cu privire la noile reactoare de la Temelin până când statul nu va elabora noua strategie energetică pe termen lung. Barbora Pulpanova a adăugat că CEZ trebuie să se asigure că investiţia este profitabilă, lucru care la acest moment nu este sigur fără ajutorul statului.

Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie Electrica Oltenia SA. Afacerile Grupului CEZ în România sunt reprezentate de cele 8 companii – CEZ Distribuţie, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development şi TMK Hydroenergy Power.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București – Brașov
VIDEO Primul tren nou de la Alstom operat de un privat a plecat astăzi în prima cursă cu călători pe ruta București ...
Pas important spre o piață concurențială a contractelor de servicii publice atribuite prin licitații, anunță miercuri Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), cu privire la trenurile......
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează servicii de reparare şi întreţinere. Câte milioane de euro costă
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează ...
Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav organizează licitaţie pentru servicii de reparare şi întreţinere, un contract-cadru ...
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică de 500 MW, aproape de România
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică ...
Serbia și Azerbaidjan discută posibilitatea furnizării a până la 0,9 miliarde de metri cubi de gaz azer pe an către ...
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) supune consultării publice un proiect de ordin pentru aprobarea Ghidului ...