Iran neagă că ar fi îmbogăţit uraniu peste nivelul de 60% – IRNA

 Iranul a negat că ar fi îmbogăţit uraniu la puritatea de 84%, nivel apropiat de cel de necesar pentru producerea bombei atomice, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 20 feb. 2023, 10:11
Iran neagă că ar fi îmbogăţit uraniu peste nivelul de 60% - IRNA

Conform unei informaţii transmise duminică de agenţia de ştiri Bloomberg, inspectori ai ONU au detectat săptămâna trecută uraniu îmbogăţit la nivelul de 84%.

Republica islamică îmbogăţeşte uraniu până la nivelul de puritate de 60% începând din aprilie 2021. În urmă cu trei luni, a început îmbogăţirea uraniului la acest nivel într-o a doua instalaţie, Fordo, care este săpată într-un munte. Nivelul necesar pentru producerea unei bombe atomice este de circa 90%.

‘Până în prezent, noi nu am întreprins nicio tentativă de a îmbogăţi (uraniu) peste 60%. Prezenţa unor particule cu peste 60% îmbogăţire nu înseamnă producţie cu o îmbogăţire de peste 60%’, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Organizaţiei pentru Energie Atomică a Iranului, Behrouz Kamalvandi, potrivit agenţiei oficiale IRNA.

Purtătorul de cuvânt iranian a calificat ştirea transmisă de Bloomberg drept ‘calomnioasă’, spunând că ea distorsionează faptele.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...