Taiwan îşi va întări legăturile militare cu SUA, afirmă preşedintele Tsai cu ocazia vizitei unor congresmeni americani

Taiwan a anunţat marţi întărirea legăturilor sale militare cu Statele Unite pentru a frâna 'expansionismul autoritar', cu ocazia vizitei unei delegaţii a Congresului american, informează AFP.
AGERPRES - mar, 21 feb. 2023, 11:15
Taiwan îşi va întări legăturile militare cu SUA, afirmă preşedintele Tsai cu ocazia vizitei unor congresmeni americani

China, care revendică insula guvernată democratic ca făcând parte din teritoriul său, se opune oricărui contact oficial între Taiwan şi alte ţări democratice. În ultimii ani, mai multe deplasări oficiale pe insulă ale unor responsabili americani au provocat nemulţumirea Beijingului, scrie Agerpres.

‘Taiwanul şi Statele Unite continuă să întărească schimburile militare’, a declarat preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen după o întâlnire cu membri ai Congresului american aflaţi în vizită la Taipei.

‘Taiwanul cooperează şi mai activ cu Statele Unite şi alţi parteneri democratici pentru a face faţă provocărilor internaţionale precum expansionismul autoritar şi schimbarea climatică’, a adăugat ea.

Tsai Ing-wen nu a precizat ce vor cuprinde aceste schimburi viitoare, dar a subliniat că este timpul ‘să explorăm mai multe posibilităţi de cooperare’.

Vizita de cinci zile a congresmenilor americani intervine după cea efectuată vineri de secretarul adjunct al apărării, Michael Chase, responsabil de relaţiile cu China în cadrul Pentagonului.

La Taipei, Ro Khanna, membru al noii comisii din Camera Reprezentanţilor privind concurenţa strategică cu Partidul Comunist Chinez, a declarat că vizita are ca obiectiv să lărgească ‘parteneriatul pe planul militar şi al apărării’ şi să consolideze relaţiile americane cu Taiwanul, lider în sectorul semiconductorilor.

Congresmanul democrat, care reprezintă California, a spus că a ‘apreciat în mod special’ întâlnirea cu Morris Chang, fondatorul Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), principalul producător mondial în domeniu.

Industria semiconductorilor a fost perturbată de încetinirea economiei mondiale, care a frânat cererea, şi de o serie de controale americane la exporturi, vizând să limiteze capacitatea Chinei de a cumpăra şi fabrica microcipuri de înaltă tehnologie ‘utilizate în aplicaţii militare’.

Anul trecut, relaţiile sino-taiwaneze au atins punctul cel mai de jos în august după vizita la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, Beijingul replicând atunci cu ample manevre militare în jurul insulei.

Secretarul de stat Antony Blinken a prevenit deja că Beijingul şi-ar putea accelera calendarul pentru o eventuală invazie militară în Taiwan.

Washingtonul, care recunoaşte diplomatic China, rămâne principalul aliat al Taipeiului, furnizându-i arme pentru apărare şi susţinându-i dreptul de a-şi decide propriul viitor.

Deşi China şi SUA au declarat recent că speră într-un nou început, şeful diplomaţiei chineze Wang Li a acuzat Washingtonul în acest weekend, într-o întâlnire cu Antony Blinken, că difuzează o percepţie ‘eronată’ despre Beijing.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la Washington. Banii se vor da înapoi
Bogdan Ivan: Investiţii de 3,5 miliarde de euro în producţia şi transportul de energie şi gaze naturale, negociate la ...
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, sâmbătă, că a discutat, în timpul vizitei în SUA, cu oficiali ai mai multor structuri pe tema celor mai importante proiecte energetice ale României.......
Lukaşenko crede că Trump nu poate face nimic pentru că mandatul lui e prea scurt. Președintele Belarusului e de 31 de ani la putere
Lukaşenko crede că Trump nu poate face nimic pentru că mandatul lui e prea scurt. Președintele Belarusului e de 31 de ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat sâmbătă că omologul său american, Donald Trump, nu va realiza ...
Iranul a anunțat că a reimpus un „control strict” în strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunțat că a reimpus un „control strict” în strâmtoarea Ormuz
Iranul a anunţat sâmbătă că a reimpus un "control strict" asupra Strâmtorii Ormuz, făcând astfel referire la o nouă ...
Situaţia de la Delta Dunării este la marginea dezastrului, vor fi sesizate DNA şi ANI – ministra Mediului
Situaţia de la Delta Dunării este la marginea dezastrului, vor fi sesizate DNA şi ANI – ministra Mediului
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat sâmbătă că va transmite către DNA şi ANI raportul Corpului de Control ...