Trupele ruse care străpunseseră apărarea ucraineană în apropiere de Kreminna au fost respinse

Trupele ruse care au reuşit marţi să străpungă apărarea ucraineană din apropierea oraşului Kreminna au fost respinse şi au pierdut o parte din echipamentul lor greu, conform unui anunţ făcut miercuri de un înalt oficial ucrainean, citat de Reuters.
AGERPRES - J, 23 feb. 2023, 08:50
Trupele ruse care străpunseseră apărarea ucraineană în apropiere de Kreminna au fost respinse

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serhii Haidai, a făcut acest anunţ într-un interviu acordat televiziunii ucrainene.”Ieri, chiar au spart apărarea noastră pentru un anumit timp, dar armata ucraineană a distrus o parte din echipamentul greu al ocupanţilor… până la urmă, ne-am păstrat poziţiile”, a declarat guvernatorul.

În încercarea de a asigura controlul deplin asupra a două provincii estice care formează regiunea industrială Donbas, Rusia a lansat atacuri repetate. Kreminna se află la aproximativ 70 de kilometri nord de Bahmut, focarul celor mai aprige atacuri ruseşti.

Haidai a spus că se aşteaptă ca forţele ruse să îşi intensifice eforturile în jurul localităţii Kreminna, invocând o creştere a numărului bombardamentelor şi a misiunilor de recunoaştere.
„Nu aş spune că este cea mai activă parte a ofensivei, dar cu siguranţă este în desfăşurare”, a spus el.

Te-ar mai putea interesa și
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat anomalii
Acuzații noi în cazul ROBOR. Consiliul Concurenței, contrazis ferm din mediul universitar: ROBOR nu e LIBOR. Nu au existat ...
Comparația între ROBOR și LIBOR pe fondul acuzațiilor de manipulare a acestor piețe este neavenită, modalitatea e stabilire a celor doi indici este total diferită. În plus, analiza evoluției......
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR este în linie cu politica monetară și inflația, fără indicii de evoluții atipice – analiză UBB
Evoluția ROBOR nu evidențiază anomalii semnificative, nivelul indicelui fiind în concordanță cu deciziile de politică ...
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor UPDATE
VIDEO DN1, blocat la Breaza – Nistorești, din cauza inundațiilor. Se intervine pentru îndepărtarea aluviunilor ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță luni restricții pe drumul național DN 1, ...
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice pentru România
Anunţ de la BNR – Când vom avea o scădere substanţială a inflaţiei şi care sunt principalele riscuri economice ...
Rata anuală a inflaţiei se reduce uşor în luna iunie, iar în trimestrul al treilea va consemna o scădere substanţială, ...