CFA: Preţurile imobiliare sunt supraevaluate, iar pentru următoarele 12 luni se aşteaptă o scădere. Datoria publică ar putea creşte la 57% din PIB

Potrivit ultimului sondaj CFA despre "evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 60% dintre participaţii la sondaj anticipează o scădere în următoarele 12 luni, iar 80% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate. Pentru anul 2023 valoarea anticipată de creştere a PIB real a crescut uşor faţă de exerciţiul anterior la 1,9%. Datoria publică în PIB este anticipată să se majoreze la 57% în următoarele 12 luni.
Gabriela Ţinteanu - mar, 28 feb. 2023, 09:25
CFA: Preţurile imobiliare sunt supraevaluate, iar pentru următoarele 12 luni se aşteaptă o scădere. Datoria publică ar putea creşte la 57% din PIB

Adrian Codirlașu, CFA, Vicepreşedinte al Asociatiei CFA România declară: “Pe fondul ştirilor pozitive privind reducerea preţului gazului metan care a condus la reducerea ratelor de inflaţie peste aşteptările pieţei, şi revizuirea în sens crescător a proiecţiilor de creştere economică atât în economiile dezvoltate cât şi în ţările emergente, indicatorii de încredere au înregistrat creşteri generalizate. În aceste condiţii şi Indicatorul de Încredere al Asociaţiei CFA România şi-a continut creşterea şi în luna ianuarie, ambele sale componente înregistrând o majorare  de peste 5 puncte.”

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut (cu 5,4 puncte) la valoarea de 43,3 puncte. Această situaţie s-a datorat pe de o parte majorării cu 6,3 puncte a componentei de condiţii curente, iar pe de altă parte a creşterii, cu 5,0 puncte a componentei de anticipaţii. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni s-a redus la o singură cifră, ajungând la o valoare medie de 9,18%.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 80% dintre participanti anticipează o depreciere a leului în urmatoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni a intrat sub valoarea de 5 lei pentru un euro fiind de 4,9759 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0215 lei pentru un euro.

Actual Anticipatii1
Evolutia PIB (real) 4,8% 1,9%
Deficit Bugetar 5,7% 5,3%
Curs EUR/RON 4,9185 5,0215
Rata inflatiei 15,07% 9,18%
ROBOR 3M 7,00% 6,71%
Randament 5Y RON 7,42% 7,00%
Randament 10Y RON 7,47% 7,68%
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 60% dintre participaţii la sondaj anticipează o scădere în următoarele 12 luni, iar 80% consideră că preţurile actuale sunt supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat anticipat pentru acest an: valoarea medie a anticipatiilor a crescut la 5,3%.

Pentru anul 2023 valoarea anticipata de crestere a PIB real a crescut usor fata de exercitiul anterior la 1,9%.

Datoria publica in PIB este anticipata sa se majoreze la 57% in urmatoarele 12 luni.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
VIDEO Autostrada Transilvania: Umbrărescu, aproape de finalizarea lucrărilor și pe tronsonul Nădășelu – Zimbor
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor din Autostrada Transilvania (A3), construite de UMB, sunt la un pas de finalizare, fiind realizate în proporție de 98%, anunță sâmbătă Cristian......
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
USR propune o lege prin care tinerii cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de locuri dedicate în facultăți
Uniunea Salvaţi România (USR) anunţă că tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şi care nu sunt încadraţi în ...
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Alianța AUKUS plănuiște să construiască vehicule submarine fără pilot, anunță Pete Hegseth
Statele Unite, Marea Britanie şi Australia lucrează împreună pentru a dezvolta vehicule submarine fără pilot (UUV), ...
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații care sunt studenți
AUR a depus un proiect de lege prin care se scutește de la impozitare chiria suportată de angajatori pentru salariații ...
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care prevede introducerea unui ...