Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță că începând din 2 martie va declanșa proteste în toată țara. Prima acțiune va fi la Iași

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunţă, prin intermediul unui comunicat, că începând cu data de 2 martie va declanşa acțiuni de protest în sistemul de învăţământ românesc.
Cristian Negrei - mar, 28 feb. 2023, 17:11
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță că începând din 2 martie va declanșa proteste în toată țara. Prima acțiune va fi la Iași

Astfel, joi începând cu ora 14.30, în faţa Prefecturii Iaşi va avea loc un protest la care sunt aşteptaţi peste 500 de membri de sindicat afiliaţi la USLIP Iaşi. Acesta este primul protest din seria acţiunilor sindicale anunţate deja de federaţie încă de săptămâna trecută.

Federația susține că angajaţii din educaţie se confruntă cu o serie de probleme care nu şi-au găsit rezolvarea din partea autorităţilor, iar nepăsarea guvernanţilor nu conduce decât spre o singură variantă: angajaţii din educaţie ies, din nou, în stradă.

FSLI cere de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele:

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
e) în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Sindicaliștii reamintesc Executivului că în lunile martie şi aprilie vor picheta sediul Guvernului şi sediile prefecturilor din mai multe judeţe ale ţării, în luna mai pregătesc organizarea unui marş de protest în Capitală, iar pentru ultima decadă a lunii mai urmează va începe strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale.

Comunicatul este semnat de președintele Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu.

Citește și:

Sursa foto: RomaniaTv.net

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...