Tesla va construi o fabrică nouă în orașul Monterrey din nordul Mexicului

Constructorul american de automobile electrice Tesla Inc. va construi o uzină de asamblare la Monterrey, nordul Mexicului, a anunţat marţi preşedintele Mexicului, Manuel Lopez Obrador (foto), transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 28 feb. 2023, 17:48
Tesla va construi o fabrică nouă în orașul Monterrey din nordul Mexicului

„Aceasta înseamnă o investiţie considerabilă şi multe, multe locuri de muncă”, a declarat Manuel Lopez Obrador, adăugând că Tesla va oferi mai multe detalii, începând de miercuri, în special cu privire la problema penuriei de apă.

„Avem deja un prim angajament, privind utilizarea de apă reciclată în întreg procesul de producţie a automobilelor electrice”, a precizat preşedintele Mexicului. „Vrea să îi mulţumesc domnului Elon Musk pentru că a fost foarte înţelegător cu privire la îngrijorările noastre. El a înţeles cât de important este să ţină cont de problema penuriei de apă”, a adăugat Manuel Lopez Obrador, precizând că a discutat de două ori cu directorul general de la Tesla.

În luna iulie a anului trecut autorităţile locale din Monterrey au fost nevoite să raţionalizeze livrarea de apă din cauza secării a două din cele trei baraje de acumulare care alimentează acest oraş amplasat la 200 de kilometri de frontiera americană.

Aceasta ar urma să fie a treia uzină Tesla din străinătate, după cele de la Shanghai (China) şi Berlin (Germania), şi prima din America Latină.

La începutul acestei luni şi constructorul auto german BMW a anunţat o investiţie de 870 de milioane de dolari pentru a produce vehicule electrice în Mexic.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.