Andrea Orcel, directorul general al UniCredit, unul din şefii de bănci cel mai bine plătiţi din Europa

Compensaţia directorului general al UniCredit, Andrea Orcel, a fost majorată 30%, acesta devenind unul dintre şefii de bănci cel mai bine plătiţi din Europa, transmite Bloomberg.
AGERPRES - joi, 02 mart. 2023, 12:51
Andrea Orcel, directorul general al UniCredit, unul din şefii de bănci cel mai bine plătiţi din Europa

Orcel ar urma să primească o remuneraţie fixă de 3,25 milioane de euro (3,5 milioane de dolari) anul acesta, comparativ cu 2,5 milioane de euro anul trecut, conform documentelor publicate pe site-ul băncii.

De asemenea, el va primi o compensaţie variabilă de 6,5 milioane de euro, dacă banca depăşeşte obiectivele din 2023. Suma va fi plafonată la 4,25 milioane de euro – mai puţin decât bonusul pe 2022 – dacă banca doar îndeplineşte obiectivele din 2023.

Întreaga compensaţie variabilă va fi plătită în acţiuni şi va fi legată de îndeplinirea obiectivelor UniCredit din 2023 privind venitul net, costurile, capitalul şi profitul, precum şi unele ţinte pe termen lung.

În 2022, UniCredit i-a plătit lui Orcel un bonus de cinci milioane de euro, nivelul maximum stabilit de bancă, astfel încât valoarea totală a compensaţiei pentru 2022 a ajuns la 7,5 milioane de euro.

În 2022, banca italiană a raportat un profit peste estimări, de 6,5 miliarde de euro, a redus costurile totale 2% şi a majorat cu 40% plăţile către investitori.

De asemenea, UniCredit a majorat cu 22% nivelul mediu al bonusurilor pentru principalii 935 membri ai conducerii, unele dintre cele mai generoase recompense în rândul băncilor din Europa.

De la sosirea sa la UniCredit, în aprilie 2021, Orcel a evitat la limită o revoltă a acţionarilor din cauza remuneraţiei sale, care este dublă faţă de cea a predecesorului său. Dar, de la venirea sa, preţul acţiunilor UniCredit a fost mai mult decât dublu.

UniCredit SpA s-a angajat luna trecută să returneze investitorilor 5,25 miliarde de euro (5,69 miliarde de dolari) pe baza rezultatelor din 2022, după ce a raportat un profit trimestrial record.

Directorul general Andrea Orcel, care se concentrează pe majorarea dividendelor de când a preluat conducerea, în aprilie 2021, şi-a exprimat încrederea că va obţine aprobările necesare de la supervizorii de la BCE.

Creditorii au nevoie de aprobarea BCE pentru răscumpărările de acţiuni, care au fost responsabile în 2022 pentru aproape două treimi din ţinta UniCredit de distribuire a capitalului, pe lângă dividendele în numerar.

„Am avut discuţii cuprinzătoare cu autorităţile de reglementare privind distribuţiile şi suntem extrem de încrezători că vom obţine aprobarea pentru a le acorda”, a declarat Orcel.

Menţinând un control strâns al costurilor, Orcel s-a concentrat pe generarea de capital pentru a-i recompensa pe acţionari, care din câştigurile pe 2021 au primit 3,75 miliarde de euro ca dividende şi răscumpărări de acţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina
SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al......
Aplicarea noilor taxe din sănătate a dus la scăderea deficitului Fondului Sănătăţii cu 50% în primele două luni la 1,5 miliarde de lei
Aplicarea noilor taxe din sănătate a dus la scăderea deficitului Fondului Sănătăţii cu 50% în primele două luni ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...
Au depășit cota maximă a adaosului comercial și cu 59%. 29 de retaileri au fost amendați de ANAF cu peste 4,6 milioane de euro
Au depășit cota maximă a adaosului comercial și cu 59%. 29 de retaileri au fost amendați de ANAF cu peste 4,6 milioane ...
În ciuda legislației care limitează, în cazul unor alimente de bază, adaosul comercial practicat de comercianți la ...
Aceman, noul model Mini, poate fi comandat în România
Aceman, noul model Mini, poate fi comandat în România
Lansat pe 25 aprilie la expoziția Auto China din Beijing, noul model Mini Aceman poate fi deja comandat în România.