Şeful ANAF, despre comerţul online: Avem nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş, a declarat joi că vin deja date de la firmele de curierat, care încep să depună declaraţia 395 - existând "nişte semne mari de întrebare, nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo, că sunt încă multe lucruri care nu sunt în regulă" la comerţul online.
AGERPRES - J, 02 mart. 2023, 14:46
Şeful ANAF, despre comerţul online: Avem nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo

„Nu pot şi nu-mi permit, cu cei circa 600 de inspectori de antifraudă pe care-i am, să pierd vremea începând şi numărând la un magazin din colţ câţi bani are în casa de marcat – şi fără să mă uit, să văd dacă în RO-eTransport şi-au luat sau nu şi-au luat, cei care ştim noi că fac evaziune fiscală, codul, dacă şi-au înregistrat facturile, fără să ne uităm în datele, că deja ne vin, de la firmele care fac curierat şi care deja încep să depună declaraţia 395. Deja avem nişte semne mari de întrebare, nişte steguleţe roşii care s-au aprins acolo, că sunt încă multe lucruri care nu sunt în regulă la acest comerţ online, fără să ne uităm la alte zone unde este mare, mare evaziune fiscală – şi unde, poate, din diverse motive, nu s-a făcut cât trebuia să se facă – şi acolo trebuie să ne ducem. Dar, în acelaşi timp, să nu-şi imagineze cineva că nu suntem cu ochii şi pe restul, ce se întâmplă. Fiecare trebuie să înţeleagă că eşti mai mic sau eşti mai mare, trebuie să respecţi legile din ţara asta – şi asta este bine şi pentru tine, ca şi companie”, a menţionat Lucian Heiuş, la Conferinţa Anuală de Taxe PwC România.

În opinia sa, cu cât actele de inspecţie fiscală vor fi de o calitate mai bună, cu atât se va descuraja fenomenul de evaziune fiscală.

„Cu cât vom reuşi noi să facem inspecţia fiscală mai eficientă, cu cât actele de inspecţie fiscală vor fi de o calitate mai bună, cu atât se va descuraja fenomenul de evaziune fiscală şi, implicit, va creşte conformarea voluntară. Nu sunt de acord cu modul în care s-a întâmplat sau se întâmplă în multe situaţii – noi să alergăm după cel care face evaziunea fiscală. El să tot facă, noi să tot alergăm să-l prindem, poate îl prindem, poate nu-l prindem. Nu-i normal aşa. Trebuie să creăm nişte mecanisme structurale care să descurajeze evaziunea fiscală şi, în acelaşi timp, să înţeleagă cel care este predispus sau se gândeşte s-o facă că suntem pregătiţi să-l prindem şi fizic, atunci când se întâmplă – şi când o face şi să-l identificăm, fie prin mijloacele care ne permite codul fiscal, codul de procedură, fie controlând veniturile fiscale personale şi identificând pe cei care nu pot să-şi justifice veniturile obţinute. Trebuie să mergem pe toate aceste trei canale ca să avem într-adevăr eficienţă şi să reducem acest fenomen care există. Eu nu cred, în schimb, că este aşa mare cum ne place la toţi să spunem că este”, a mai spus Lucian Heiuş.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...