Miliardarul rus Oleg Deripaska a cerut Guvernului să găsească soluții pentru ca să păstreze și să atragă noi investitori străini în țară

Oligarhul rus Oleg Deripaska a îndemnat joi Guvernul de la Moscova să înceteze să se mai amestece în mediul de afaceri şi în schimb să pună la punct un mediu predictibil bazat pe statul de drept, astfel încât să îi convingă pe investitorii străini să revină în economia rusească afectată de sancţiuni, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 02 mart. 2023, 17:30
Miliardarul rus Oleg Deripaska a cerut Guvernului să găsească soluții pentru ca să păstreze și să atragă noi investitori străini în țară

Prezent la un forum economic organizat la Krasnoyarsk, un oraş din Siberia, magnatul aluminiului a spus că nu se aşteaptă la o dezescaladare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina înainte de mijlocul lui 2025, cel mai devreme, adăugând că este posibil ca investitorii occidentali să nu revină în Rusia timp de un deceniu.

Deripaska a apreciat că Rusia are nevoie, şi ar putea atrage în continuare, de investitori din ţările „prietenoase”, adică acelea care nu s-au alăturat sancţiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei, dar s-a declarat îngrijorat cu privire la climatul de business într-o economie pe care Kremlinul încearcă să o forţeze să se concentreze pe efortul de război.

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Rusia, denumiţi în mod frecvent oligarhi, au păstrat, în general, o atitudine rezervată de la debutul războiului din Ucraina, astfel că criticile formulate în mod public de Deripaska faţă de Guvernul de la Moscova sunt neobişnuite.

„Sunt îngrijorat în mod constant că statul şi mediul de afaceri sunt pe poziţii opuse”, a spus Deripaska, menţionând necesitatea existenţei a „doi procurori şi patru inspectori pentru fiecare antreprenor”.

Pe lângă alungarea din Rusia a firmelor şi investitorilor occidentali, invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat lanţurile de aprovizionare, a scos din economie sute de mii de bărbaţi trimişi pe front şi a oprit accesul firmelor ruseşti la tehnologia occidentală.

„Statul de drept şi predictibilitatea sunt foarte importante. Dacă schimbăm regulile în fiecare an sau trimestru, nimeni nu va avea încredere: nici antreprenorii ruşi şi nici cei străini”, a spus Oleg Deripaska la forumul de la Krasnoyarsk.

„Nu va mai trebui să facem o alegere pentru că anul viitor nu vor mai fi bani. Avem nevoie de investitori străini. Şi aceştia se vor uita să vadă cât câştigă investitorii ruşi, ce condiţii au la dispoziţie”, a adăugat Deripaska.

Potrivit prognozelor oficiale, economia rusească ar urma să se contracte cu 2,9% în acest an, iar analiştii se aşteaptă la o nouă contracţie în 2024 şi adaugă că potenţialul de creştere pe termen mediu al Rusiei ar putea să se reducă până la 1%.

Conform datelor preliminare, economia rusească s-a contractat cu 2,1% anul trecut, deşi înainte de izbucnirea războiului era prognozată să crească cu 3%. Săptămâna trecută, agenţia de evaluare Moody’s a estimat că Produsul Intern Brut al Rusiei se va contracta cu 3% în acest an.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...