Venituri mai mari cu 7,5% şi cu 1% mai mulţi pasageri pentru aeroporturile bucureştene, la 9 luni

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat în primele nouă luni venituri totale de 488 milioane lei, în creştere cu 7,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un trafic total de 5,86 milioane pasageri, în creştere cu 1%.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 14:02
Venituri mai mari cu 7,5% şi cu 1% mai mulţi pasageri pentru aeroporturile bucureştene, la 9 luni

Profitul brut al companiei care administrează aeroporturile Henri Coandă şi Aurel Vlaicu s-a ridicat la 76 milioane lei în primele nouă luni, de trei ori mai mare decât cel bugetat pentru întregul an. Compania estimează pentru acest an venituri totale de 650 milioane lei.

Pe cele două aeroporturi bucureştene s-au înregistrat în primele nouă luni 73.031 de mişcări aeronave comerciale (aterizări şi decolări), se arată într-un comunicat al companiei.

„Evoluţia traficului aerian pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti se înscrie în tendinţa generală înregistrată la nivel european. Conform statisticilor publicate de Airport Council International, în primele opt luni ale acestui an numărul pasagerilor de pe aeroporturile Uniunii Europene a crescut cu 0,3% faţă de aceeaşi perioadă din 2012”, se spune în comunicat.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea în 2010, prin fuziunea societăţilor care gestionau cele două aerogări din Capitală, şi este deţinută de Ministerul Transporturilor.

Veniturile companiei au crescut anul trecut cu 15% faţă de 2011, la 609,4 milioane lei, iar profitul brut s-a plasat la 67,9 milioane lei, nivel apropiat celui din anul anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Tronsonul Suceava – Siret ar fi costat cu peste 40% mai mult ca autostradă decât ca drum expres
Retrogradarea tronsonului Suceava - Siret la rangul de drum expres de la autostradă a stârnit nemulțumiri în rândul policienilor din Bucovina. Iată cum calmează spiritele ministrul......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, aduc 1,9 milioane de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu aproape 18%, în ianuarie 2026
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 17,66%, în ianuarie 2026, comparativ cu luna precedentă, până la ...
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Iran: Alireza Arafi, ayatollah interimar, numit în triumviratul care asigură tranziţia după moartea lui Ali Khamenei
Alireza Arafi, demnitar religios membru al Adunării Experţilor şi Consiliului Gardienilor Revoluţiei, a fost numit duminică ...