Cseke Attila: 397 de clădiri ce urmează să fie consolidate beneficiază de finanțări de peste 6 miliarde de euro

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, că un număr de 397 de clădiri ce urmează a fi consolidate beneficiază, în acest moment, de peste 6 miliarde de lei, finanţări din fonduri naţionale şi europene, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 04 mart. 2023, 13:32
Cseke Attila: 397 de clădiri ce urmează să fie consolidate beneficiază de finanțări de peste 6 miliarde de euro

„Avem astăzi la zi încheiate 176 de contracte pentru consolidarea a 251 de clădiri din toată ţara. Valoarea totală a acestor contracte este 476 de milioane de euro. Contractele sunt semnate şi sunt în vigoare. Pot să vă anunţ că în două săptămâni vom mai reloca din Valul Renovării circa 80 de milioane de euro pentru a mai finanţa contracte şi lucrări care sunt astăzi evaluate deja, au fost depuse în apelurile de proiecte pe care le-am desfăşurat anul trecut şi prin care vom finanţa alte consolidări de risc seismic atât blocuri de locuinţe, cât şi clădiri publice. Pe programul creat prin Legea 212 cu finanţare de la bugetul de stat, la 1 martie am aprobat ordinul de ministru prin care au fost introduse primele investiţii, 50, care au avut documentaţie pentru a fi eligibile – 11 blocuri de locuinţe, 39 de clădiri.

Este un proces continuu, în momentul în care autorităţile beneficiare aduc documentaţia necesară ordinul se actualizează. De asemenea, la Compania Naţională de Investiţii avem în curs de derulare contracte de execuţie de lucrări care privesc şi consolidări de clădiri în număr de 57, în valoare totală de finanţare de 3 miliarde de lei. În total, în finanţare asigurată astăzi din fonduri naţionale şi europene sunt 397 de clădiri, din care 101 şcoli, şi aici nu se adaugă cele care vor intra pe ordonanţa cu şcoli sigure şi sănătoase de la Ministerul Educaţiei, respectiv 22 de clădiri de spitale. Peste 6 miliarde de lei, finanţare contractată pentru aceste consolidări de clădiri”, a precizat Attila, la încheierea Săptămânii Protecţiei Civile (27 februarie – 4 martie), eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

El a subliniat că aceste consolidări de risc seismic pot fi înfăptuite doar printr-un parteneriat „foarte strâns” şi printr-o colaborare care trebuie să fie zilnică între autoritatea centrală şi autoritatea locală, precum şi printr-o relaţionare directă a asociaţiilor de proprietari cu primăriile.

„Există linii de finanţare, vor mai exista şi altele, avem contracte semnate pe multe clădiri pentru consolidarea lor, dar autorităţile locale, beneficiare ale acestor investiţii, trebuie şi ele să trateze şi sunt sigur că vor trata cu prioritate aceste investiţii. Autoritatea centrală, Ministerul Dezvoltării şi Guvernul le va acorda tot sprijinul (…).

Foarte importantă este relaţionarea dintre asociaţiile de proprietari şi primării. Autoritatea locală este cea care să se implice, autoritatea locală trebuie să se informeze, să aibă o relaţionare mai directă. Acum am modificat, respectiv, modificăm în Parlament legea cu privire la acordul proprietarilor, nu va mai fi un acord unanim, va fi jumătate plus unu, creăm mecanismele pe care le-am primit din teritoriu ca fiind necesare în a debloca anumite situaţii, dar autoritatea locală trebuie să se implice foarte mult, trebuie să informeze asociaţiile de proprietari despre această posibilitate. Asociaţia de proprietari poate avea iniţiativa către autoritatea locală, ştiind că are o clădire expertizată, care se pretează pentru risc seismic I, trebuie făcută expertiza de clasificare, după care autoritatea locală este cea care trebuie să depună documentaţia la minister”, a explicat Cseke Attila.

La eveniment au mai participat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, directorul Institutului Naţional de Fizică a Pământului, dr. ing. Constantin Ionescu, adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone Duduc, reprezentanţi guvernamentali şi din cadrul societăţii civile.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...