Piața smartphone-urilor nu dă semne de revigorare, dar există și o veste bună: telefoanele se vor ieftini, după ani de creștere continuă a prețurilor

Prețul mediu de vânzare al unui smartphone ar urma să scadă cu până la 9,4% în acest an, după o perioadă îndelungată de scumpiri anuale consecutive. Prețul a avut o creștere rapidă în ultimii ani (de la 334 de dolari în 2019 la 415 dolari în 2022), dar va începe să scadă începând cu 2023 și se așteaptă să ajungă la 376 de dolari până la sfârșitul anului, potrivit analiștilor IDC.
Lidia Neagu - mar, 07 mart. 2023, 22:10
Piața smartphone-urilor nu dă semne de revigorare, dar există și o veste bună: telefoanele se vor ieftini, după ani de creștere continuă a prețurilor

International Data Corporation (IDC) și-a revizuit previziunile privind livrările de smartphone-uri la nivel mondial” pentru a doua oară în acest an din cauza ”unei reveniri mai lente a pieței” decât se aștepta anterior. Potrivit celor mai recente date, piața totală de smartphone-uri va scădea cu 1,1% în 2023, la 1,19 miliarde de unități. IDC estimase anterior o revenire de 2,8% pentru acest an. Din total, 967,7 de milioane de telefoane vor fi Android (-1,2% față de 2022) și restul, de 225 de milioane vor fi iPhone-uri (-0,5%).

Piața continuă să sufere din cauza cererii slabe și a provocărilor macroeconomice actuale. O redresare reală a pieței este așteptată de către specialiști abia în 2024, când IDC estimează o creștere de 5,9% de la an la an, urmată de o creștere mai ușoară, de o singură cifră, care va duce la o rată de creștere anuală compusă de 2,6% pe următorii cinci ani.

„Având în vedere costurile în creștere și provocările continue în ceea ce privește cererea din partea consumatorilor, producătorii de echipamente originale sunt destul de prudenți în ceea ce privește anul 2023. Deși există în sfârșit câteva vești bune din China, odată cu recenta redeschidere, există încă multă incertitudine și lipsă de încredere, ceea ce duce la o perspectivă prudentă”, a declarat Nabila Popal, director de cercetare în cadrul IDC Mobility and Consumer Device Trackers.

„Cu toate acestea, rămânem convinși că piața globală va reveni pe creștere în 2024, odată ce vom depăși aceste provocări pe termen scurt. Asta deoarece există un ciclu de reîmprospătare semnificativ în piețele dezvoltate, precum și spațiu pe piețele emergente pentru a alimenta o creștere stabilă pe termen lung.”

Telefoanele pliabile cuceresc piața

Chiar dacă piața totală este estimată să scadă, segmentul telefoanelor pliabile prinde din ce în ce mai mult în preferințele oamenilor. Segmentul ”pliabilelor” urma să crească la aproape 22 de milioane de unități în acest an – o creștere de 50%. ”Această categorie va continua să crească pe măsură ce costurile de producție scad și tot mai mulți producători de echipamente originale lansează telefoane în această gamă”, notează raportul IDC.

La MWC 2023, târgul de la Barcelona ce a avut loc în luna februarie, au fost lansate o serie de telefoane pliabile de la Oppo, Honor și Tecn, iar OnePlus a confirmat planurile despre un viitor telefon pliabil care va apărea în cursul acestui an.

De asemenea, telefoanele 5G vor continuă să crească în 2023 și vor reprezenta 62% din smartphone-urile livrate la nivel mondial în 2023, urmând să ajungă la 83% până în 2027.

„2023 va fi un an cu două jumătăți, prima jumătate urmând să se suprapună cu alunecarea descendentă din al patrulea trimestru al anului 2022”, a declarat Anthony Scarsella, director de cercetare în cadrul IDC’s Mobility and Consumer Device Trackers.

„Cele mai multe regiuni se vor confrunta cu scăderi de două cifre în prima jumătate a anului, vor face un viraj în teritoriu pozitiv în al treilea trimestru și apoi vor impulsiona o creștere de două cifre în ultimul trimestru al anului. Ne așteptăm ca afluxul de flagship-uri premium, care se lansează de obicei în trimestrele al treilea și al patrulea, să împiedice ca declinul pe întregul an să fie mai grav.”

Te-ar mai putea interesa și
Seceta intensă din Franța afectează pespectivele producției de vin
Seceta intensă din Franța afectează pespectivele producției de vin
Vara fierbinte din Franţa a oprit creşterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux şi Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producţie mai redusă şi o recoltare timpurie, au......
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar al-Assad
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar ...
Franţa va restitui Siriei active în valoare de peste 50 de milioane de euro legate de regimul fostului preşedinte Bashar ...
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, pe care riscăm să-i pierdem definitiv din cauza indolenţei
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, ...
România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri ...
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. Prețul este cel din piața spot de la momenul injecției sau consumului
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici a lansat recent o ofertă specială ...