EFT anunţă că va acţiona pe cale legală orice persoană care implică societatea în dosarul Hidroelectrica

Furnizorul de energie Energy Financing Team (EFT) va acţiona pe căi legale orice persoană care atacă societatea sau o implică în dosarul Hidroelectrica aflat la DNA, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 09:15
EFT anunţă că va acţiona pe cale legală orice persoană care implică societatea în dosarul Hidroelectrica

‘Domnul Remus Vulpescu, în dubla sa calitate – de director de cabinet al ministrului Finanţelor şi de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, face referire, într-un anumit context, în dosarul ‘mitei la Hidroelectrica’ la Grupul EFT, catalogându-i pe reprezentanţii acestuia drept ‘nişte mafioţi din Serbia’, conştient de faptul că stenogramele cu declaraţiile sale ar putea fi făcute publice, fiind denunţător în dosarul în cauză. Nu putem permite nimănui să facă afirmaţii denigratoare la adresa EFT, care sunt de natură să afecteze activitatea companiei şi aduc prejudicii mari de imagine societăţii noastre. Anunţăm, pe această cale, că vom acţiona, pe cale legală, toate persoanele care atacă, pe orice cale, compania EFT’, spun reprezentanţii traderului de energie.

Potrivit acestora, orice referiri de natură să implice compania în vreun fel în acest dosar Hidroeletrica aflat la DNA sunt nefondate şi sunt doar pure speculaţii.

‘Atragem atenţia doritorilor să ne implice în vreun scandal că suntem pregătiţi să ne apărăm drepturile legal, astfel încât activitatea şi imaginea companiei noastre să nu aibă de suferit. EFT România îşi desfăşoară activitatea legal, în condiţii de transparenţă totală, lucru vizibil pe platforma OPCOM. EFT România este furnizor de energie electrică, iar activitatea companiei constă tocmai în tranzacţiile cu energie, în cumpărarea şi vânzarea de electricitate’, se mai arată în comunicat.

EFT Group are, în prezent, circa 600 de angajaţi, în toate domeniile de activitate acoperite de companie. O parte dintre angajaţi activează în furnizarea şi tradingul de energie electrică, la Belgrad existând un centru regional, care deserveşte toate filialele, precum şi un dispecerat energetic pentru toată regiunea.

Grupul EFT a livrat o cantitate de energie de 38 TWh. Cele mai mari vânzări ale EFT sunt în Germania (53% din total), Ungaria (14%) şi Croaţia (8%). În ceea ce priveşte achiziţia de energie electrică, cele mai mari cantităţi de electricitate sunt cumpărate din Germania (54%), Ungaria (22%) şi România (5%).

EFT a avut un contract de achiziţie a energiei cu Hidroelectrica, denunţat în perioada în care societatea de stat s-a aflat în insolvenţă.

Tribunalul Bucureşti a emis, joi, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, şi al lui Eugen Brădean, director comercial al aceleiaşi societăţi şi membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare şi dare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma ‘Energon Power and Gas’ din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiţii defavorabile pentru societatea în cauză.

DNA precizează că promisiunea de dare de mită s-a făcut cu ajutorul lui Brădean, iar suma promisă urma a fi disimulată sub aparenţa unui contract de comision care ar fi fost încheiat de o firmă off-shore şi firma achizitoare a energiei electrice.

Te-ar mai putea interesa și
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi din segmentul afluent, a declarat marţi, pentru Agerpres, Antoaneta......
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...