Producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Sprungli majorează dividendele graţie creşterii profitului

Grupul elveţian Lindt & Sprüngli, producătorul bomboanelor de ciocolată Lindor şi al faimoşilor iepuraşi de ciocolată înveliţi în folie de aur, a anunţat miercuri o creştere a profitului în 2022 şi de asemenea majorarea dividendelor, în pofida unui an dificil în care inflaţia a afectat apetitul consumatorilor pe o serie de pieţe importante, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 08 mart. 2023, 12:04
Producătorul elveţian de ciocolată Lindt & Sprungli majorează dividendele graţie creşterii profitului

Vânzările Lindt & Sprüngli au înregistrat anul trecut o creştere organică de 10,8%, până la 4,97 miliarde franci, în timp ce profitul net a crescut până la 569,7 milioane franci (612,78 milioane dolari), peste aşteptările analiştilor care mizau pe un rezultat net de 566 milioane franci, scrie Agerpres.

În aceste condiţii, compania a propus un dividend de 1.300 de franci pe acţiune, în creştere faţă de 1.200 de franci anul trecut.

Într-un comunicat de presă, Lindt & Sprüngli a subliniat că este pregătit pentru continuarea actualelor condiţii economice, caracterizate prin inflaţie şi volatilitate ridicată, pe majoritatea pieţelor pe care operează. Compania mizează pe o creştere a vânzărilor cuprinsă între 6% şi 8%, în pofida unui context inflaţionist.

Anul trecut, Lindt & Sprüngli a majorat preţurile cu aproximativ 4% ca urmare a creşterii costurile cu ambalajele şi materiile prime, precum lapte şi zahăr, necesare pentru a produce ciocolată.

În condiţiile în care presiunile pe partea de costuri vor continua să reprezintă o provocare, Lindt ar putea decide o nouă majorare în acest an.

„Mă aştept ca majorarea preţurilor să fie una comparabilă cu cea de anul trecut”, a declarat Adalbert Lechner, care în luna octombrie a anului trecut a preluat postul de director general la Lindt & Sprüngli.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...