Directorul CNADNR: Niciun drum național nu va rămâne în afara contractelor de deszăpezire

Directorul general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Narcis Neaga, a declarat marți, la Bistrița, că toate drumurile naționale vor fi prinse în contractele de deszăpezire pentru această iarnă, chiar și acolo unde licitațiile au fost contestate.
Economica.net - mar, 29 oct. 2013, 12:26
Directorul CNADNR: Niciun drum național nu va rămâne în afara contractelor de deszăpezire

Un astfel de contract contestat este și cel care vizează drumurile naționale din județul Bistrița-Năsăud — DN 17, DN 17C și DN 17D.

„Contractele de deszăpezire din Bistrița au fost contestate. Suntem în etapa de contestație. Nu va rămâne niciun kilometru de drum național din România în afara contractelor de deszăpezire, dar deocamdată suntem în această fază a procedurilor legale”, a spus Neaga în cadrul unei conferințe de presă susținute la Consiliul județean Bistrița-Năsăud.

Directorul adjunct al CNADNR, Cristian Andrei, a dat asigurări că acest contract care vizează drumurile naționale din Bistrița-Năsăud poate fi semnat până la mijlocul lunii noiembrie.

„Câștigătorul a fost desemnat. Firma care a fost desemnată se numește Ritorsa&Athos. Este contestată de o firmă de la Cluj și termenul maxim pentru finalizarea contestației este 7 noiembrie. Dacă după aceea vor avea o contestație pozitivă, vom lansa imediat procedura de urgență și într-o săptămână este rezolvată problema”, a afirmat Cristian Andrei.

De asemenea, directorul general al CNADNR a spus că în această iarnă vor fi montate parazăpezi pe DN 17, în Pasul Tihuța, astfel încât zăpada viscolită pe carosabil să nu mai afecteze traficul rutier.

„Între trei și patru kilometri (de parazăpezi — n.r.) vor exista iarna aceasta. Atât au solicitat. În general, se vor monta parazăpezii după terminarea activităților agricole, așa spune și normativul, deci cu 1 decembrie”, a precizat Neaga.

Conducerea CNADNR și cea a Autorității de Management POS Transport au avut o întâlnire, marți, cu oficialitățile din județul Bistrița-Năsăud, pentru a discuta despre proiectele de modernizare a unor drumuri naționale și alte obiective finanțate cu bani de la bugetul de stat sau bani europeni.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară împânzește treptat fostul combinat
VIDEO Umbrărescu, noul „Malaxa” al României, înregistrează progrese la Oțelu Roșu. Rețeaua feroviară ...
Lucrările la rețeaua de cale ferată industrială din cadrul fostului combinat Oțelu Roșu se apropie de finalizare, potrivit imaginilor postate pe canalul YouTube dedicat. Amintim că UMB, grupul......
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină liberul schimb și concurența loială
Beijingul amenință UE că va răspunde dacă vor fi impuse restricții comerciale noi. China cere Bruxelles-ului să susțină ...
China a avertizat Uniunea Europeană împotriva impunerii de noi restricţii comerciale în urma unei discuţii interne a ...
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat acordarea de ajutoare financiare de urgență
A fost constituită comisia de evaluare a pagubelor provocate de drona care a lovit blocul din Galați, după ce CNSU a aprobat ...
Prefectul judeţului Galaţi, George Toderaşc, a emis ordinul de constituire a comisiei de evaluare a pagubelor provocate ...
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană ordonă evacuarea a zece sate din Liban, după noi schimburi de focuri cu Hezbollah
Armata israeliană a ordonat evacuarea locuitorilor din zece sate din Liban, după noi schimburi de tiruri cu Hezbollah, ...