Daea spune că toate produsele care intră în ţară sunt sigure pentru consumul uman

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri că toate produsele care intră în ţară, inclusiv cele din Ucraina, sunt verificate de instituţiile statului aflate în vamă, iar acestea nu reprezintă un pericol pentru consumul uman sau al animalelor.
AGERPRES - mie, 08 mart. 2023, 16:26
Daea spune că toate produsele care intră în ţară sunt sigure pentru consumul uman

Acesta a fost întrebat despre importul din Ucraina al unei cantităţi de 6.290 de tone de seminţe de rapiţă, pentru care s-a constat în urma analizelor de laborator că erau modificate genetic, scrie Agerpres.

„Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) este autoritatea statului care veghează la calitatea produsului care intră în România. Ştiţi foarte bine că în vamă nu poate să intre decât produse care au, pe de o parte, documente, pe de altă parte, au identitate. Sunt verificate de toate instituţiile statului aflate în vamă, iar la destinaţie, cum este cazul acesta de rapiţă, s-au luat probe, iar ele au determinat prin analizele de laborator că este o rapiţă modificată genetic, cu o modificare permisă de către Comisia Europeană ca fiind posibilă de consum, atât consumul uman cât şi consum furajer. Într-un cuvânt: nu este un pericol pentru sănătatea animalelor sau a oamenilor. ANSVSA a folosit legea în vigoare conform căreia a sigilat şi a etichetat din nou produsul respectiv, iar răspunderea pentru import şi pentru valorificarea acestei cantităţi este a celui care a cumpărat acest produs. Niciun produs nu intră în România dacă nu are acte care au însoţit marfa realizate de către instituţiile abilitate din ţara furnizoare. Aceste importuri s-au făcut pe baza unor contracte şi s-au plătit în baza unor facturi de către cumpărători. Într-un cuvânt, totul a fost legal, această scăpare este în sarcina cumpărătorului şi de aici dificultatea în care se află”, a explicat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Potrivit informaţiilor furnizate de ANSVSA, în cazul importului celor 6.290 de tone de seminţe de rapiţă, având ca destinaţie un depozit din judeţul Neamţ, buletinul de analiză rezultat în urma testării de laborator a indicat că seminţele de rapiţă sunt modificate genetic şi beneficiază de autorizaţie acordată în conformitate cu procedura comunitară, stabilită în Regulamentul EC nr. 1829/2003 privind alimentele şi hrana pentru animale.

„Având în vedere că transportul care a sosit la depozitul din Neamţ nu era etichetat şi însoţit de documente din care să rezulte că seminţele de rapiţă sunt modificate genetic (aşa cum prevede legislaţia aplicabilă), toată cantitatea este reţinută în depozit pentru etichetarea corespunzătoare
şi pentru respectarea trasabilităţii, în vederea comercializării”, au precizat reprezentanţii ANSVSA.

Aceştia au menţionat că produsul este sigur pentru a fi folosit în hrana animalelor sau pentru consumul uman.

ANSVSA subliniază că în urma analizelor de laborator realizate pentru cele 8.500 de probe prelevate din cereale şi produse de origine nonanimală nu au fost înregistrate neconformităţi în ceea ce priveşte depăşirea limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, contaminanţi (metale grele, micotoxine), prezenţa organismelor modificate genetic şi contaminare radioactivă.

Totodată, pentru a spori gradul de monitorizare şi a asigura o trasabilitate a transporturilor de cereale provenite din ţări terţe, începând cu luna noiembrie a anului 2022, ANSVSA a creat premisele urmăririi acestora în platforma TRACES NT (platformă dezvoltată de Comisia Europeană pentru monitorizarea transporturilor de produse de origine animală şi nonanimală şi a animalelor vii provenite din ţări terţe).

„Până la această dată nu au fost transmise prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF, care funcţionează la nivel european), în niciun stat membru, notificări de alertă referitoare la riscuri asociate cerealelor pentru consum uman sau animal, provenite din Ucraina”, a transmis ANSVSA.

Ministrul Agriculturii a deschis miercuri Târgul de Primavară organizat de Asociaţia „Produs de Cluj” în curtea instituţiei, evenimentul făcând parte din campania de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.

La Târgul de Primăvară, deschis în perioada 8-12 martie, participă peste 30 de producători şi artizani locali din regiunea de Nord Vest şi Centru a României.

Te-ar mai putea interesa și
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi alte produse în sistemul de Garanţie – Returnare
Noi ambalaje la SGR? Ce spune şeful RetuRo despre introducerea cutiilor de lactate, borcane cu sosuri, oţet, borş şi ...
Nu credem că este momentul potrivit ca, anul acesta, să aducem noi tipuri de ambalaje, noi tipuri de materiale sau de produse în Sistemul de Garanţie - Returnare (SGR), a declarat, joi, la o......
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura cu preț sub vechiul plafon
Surpriză. Ungurii de la MVM au cea mai bună ofertă concurențială de gaze pentru populația României. Bonus: este singura ...
Compania maghiară de stat MVM, activă și în România, are în momentul de față cea mai bună ofertă concurențială ...
Importatorul Volkswagen pune creșterea vânzărilor de mașini electrificate din martie pe seama evoluției prețului combustibililor
Importatorul Volkswagen pune creșterea vânzărilor de mașini electrificate din martie pe seama evoluției prețului combustibililor
Interesul pentru automobilele electrificate crește, din nou, pe fondul evoluțiilor din piața combustibililor tradiționali, ...
Strâmtoarea Ormuz – China cere, din nou, redeschiderea culoarului. Mesaj de la Beijing pentru Iran
Strâmtoarea Ormuz – China cere, din nou, redeschiderea culoarului. Mesaj de la Beijing pentru Iran
China a făcut apel joi la restabilirea libertăţii de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz, potrivit dpa.