ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pentru a proteja consumatorii – Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF

Purtătorul de cuvând au Atorității de Supraveghere Financiară a anunțat astăzi că instituția ia în calcul plafonarea tarifelor pentru polițele RCA, pentru a veni în sprijinul consumatorilor.
Ion Dobreanu - J, 09 mart. 2023, 18:50
ASF ia în calcul plafonarea tarifelor RCA pentru a proteja consumatorii - Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF

“Avem la categoriile la care se încadrează peste 90% din automobilele asigurate RCA o creştere medie de circa 16 procente. Cu toate acestea, sau mai ales în acest context, confirm, în vederea protecţiei consumatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea tarifelor la RCA pentru o perioadă determinată de timp, vom vedea exact care este soluţia concretă“, a declarat Apostol la postul de televiziune Digi24.

Tot astăzi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat că are ASF „toate pârghiile legale pe care statul le-a oferit” pentru a gestiona astfel de situaţii și că în mod cert va veni propuneri în următoarele zile.

„Există în primul rând o autoritate în domeniu, Autoritatea pentru Supraveghere Financiară. Responsabilităţile legale ale acestei entităţi, care se află în subordinea altei instituţii decât Guvernul României, sunt cât se poate de clare şi sunt convins că această instituţie a statului român face toate demersurile necesare pentru a gestiona această situaţie. Din perspectiva Guvernului, există, desigur, tot sprijinul necesar, în limita atribuţiilor pe care Guvernul le are şi care, desigur, reprezintă o plajă foarte limitată în raport cu autoritatea de reglementare pe care o reprezintă ASF. Cu siguranţă, în zilele următoare, ASF, în primul rând – poate şi cu sprijinul altor instituţii, dar având în primă instanţă, până la urmă, responsabilitatea legală care îi revine – va analiza şi va propune, va lua măsurile care se impun într-un astfel de context”, a spus Cărbunaru.

În urmă cu o zi, tot despre RCA a vorbit și ministrul Finanțelor, Adrian Căciu. În opinia acestuia, piața are nevoie de mai multe firme de asigurări, concurența între firme urmând să ducă la scăderea prețurilor.

”Trebuie, din punctul meu de vedere, ca piaţa de asigurări să se diversifice. Dacă avem preţuri crescute pe o piaţă este pentru că sunt prea puţini jucători şi nu face bine clientului, sau consumatorului. Eu insist să spun că avem nevoie de mai multe companii de asigurări pe această piaţă, astfel încât competiţia dintre ele să ducă la scăderea preţurilor. Resortul stabilirii tarifelor de referinţă este al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi eu cred că sunt prea ridicate”, a declarat eel.

În urmă cu mai bine de un, pe 18 februarie 2022, președintele ASF, Nicu Marcu, a declarat că instituția a decis să solicite plafonarea prețurilor RCA. El a spus atunci că „în urma analizelor realizate cu privire la evoluția pieței RCA și a impactului unor tendințe speculative asupra consumatorilor, consiliul ASF a decis să înainteze Ministerului de Finanțe o propunere de Hotărâre de Guvern referitoare la limitarea tarifelor RCA la nivelul celor de referință”.

Oficialul ASF a menționat că „pentru protejarea consumatorilor și stabilitatea piețelor pe care le supraveghează Autoritatea face uz de toate resursele legislative și de reglementare de care poate dispune împreună cu Guvernul României și cu alte autorități ale statului”.

„Credem că Guvernul va lua în calcul cât de curând propunerea înaintată, tocmai în scopul protejării populației în fața tendințelor inflaționiste sau speculative”, a încheiat președintele ASF.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu au făcut-o
RCA obligatoriu pentru trotinete. Câți români au cumpărat deja și ce amenzi substanțiale riscă cei care încă nu ...
De la sfârșitul anului trecut, toate trotinetele care se încadrează în anumite condiții trebuie să aibă RCA, la fel ca automobilele sau orice alt autovehicul. Mai exact, sunt obligați să......
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Avertisment Bridgestone: Asfaltul poate fi de două ori mai fierbinte decât aerul, atenție la anvelope!
Producătorul de anvelope Bridgestone atenționează șoferii să nu ignore efectele temperaturilor ridicate asupra anvelopelor, ...
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ne-au mai păsuit câteva luni
Eugen Rădulescu (BNR): Fitch a dorit inițial să retrogradeze ratingul României. După consultările cu Guvernul și BNR ...
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, susține că agenția Fitch intenționa inițial să retrogradeze ratingul ...
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde de dolari în doar câteva zile
Fondul de investiţii în AI al fostului cercetător al OpenAI Leopold Aschenbrenner s-a prăbuşit de la 45 la 10 miliarde ...
Fondul de investiţii Situational Awareness, fondat de fostul cercetător OpenAI Leopold Aschenbrenner, şi-a redus activele ...