Alcatel Lucent mută producția centralelor telefonice din România în Franța

După ce produs ani de zile centralele sale telefonice în România, Alcatel-Lucent Enterprise a decis să relocalizeze producția în Franța, la un subcontractor local, potrivit L’Ousine Nouvelle.
Ion Dobreanu - vin, 10 mart. 2023, 07:03
Alcatel Lucent mută producția centralelor telefonice din România în Franța

Alcatel-Lucent Enterprise (ALE), care oferă produse și servicii de comunicații digitale pentru companii, a decis să relocalizeze producția centralelor sale telefonice (PABX) în Franța, potrivit informațiilor culese joi, 9 martie, de publicația Usine Nouvelle, specializată în știri din domeniul industriei.

Acestea erau fabricate până în prezent de un furnizor de servicii din România, dar producția lor va fi încredințată în curând subcontractantului de produse electronice Cofidur, din orașul Laval (zona Mayenne, vestul Franței).

Publicația franceză notează că această fabrică nu este un fost sit de producție al Alcatel, vândut în 2001 subcontractantului american Flextronics, înainte de a fi preluat parțial de Cofidur în 2006.

Alcatel este o companie binecunoscută publicului românesc, fiind de altfel primul investitor francez care a venit în România, în 1991.

Alcatel Lucent a fost înființată în 2006 prin fuziunea dintre Alcatel și Lucent, iar în 2016 a fuzionat cu Nokia Networks. ALE s-a desprins de grupul Alcatel-Lucent în 2014, fiind cumpărată de compania chineză China Huaxin Post and Telecom Technologies în același an.

Activitatea Alcatel-Lucent din Româ­nia era împărţită înainte de fuziunea cu Nokia între centrul de cercetare-dezvoltare în domeniul reţelelor mobile şi fixe şi al aplicaţiilor dedicate pentru clienţi, centrul global de servicii prin intermediul căruia oferă servicii de mentenanţă şi su­port pentru reţelele celor mai mari ope­ratori telecom din lume, şi un hub global care activează în zona de design şi arhitectură pentru reţele, cât şi în zona de suport pentru re­ţele. Cele trei centre erau situate în Timi­şoara, în Bucureşti grupul francez având biroul de vânzări.

După integrarea companiei Nokia, Alcatel Lucent România s-a transformat în Nokia Networks Timișoara, controlată în proporție de 99,1966% de Nokia Solutions and Networks OY, companie cu sediul la Espoo, în Finlanda, parte a grupului Nokia.

În prezent, ALE produce o gamă largă de telefoane mobile și își desfășoară activitatea la nivel global. Brandul companiei are o valoare netă de 24,1 miliarde de dolari. ALE produce telefoanele mobile One Touch, care înregistrează o creștere uriașă pe piața smartphone-urilor Android.

Te-ar mai putea interesa și
Constructorul auto chinez Chery plănuiește să fabrice un autoturism electric de mici dimensiuni în Franța
Constructorul auto chinez Chery plănuiește să fabrice un autoturism electric de mici dimensiuni în Franța
Chery, al treilea mare producător auto chinez, analizează producerea unei maşini electrice mici în Europa, au declarat pentru AFP directorul general de la Chery France, Yanbang Yu, şi directorul......
Drum Expres Suceava – Siret: Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden, câştigătoare şi pe lotul 3
Drum Expres Suceava – Siret: Asocierea Far Foundation – Automagistral Pivden, câştigătoare şi pe lotul 3
Și ultimul lot al al Drumului Expres Suceava - Siret are de astăzi constructor desemnat, anunță marți Cristian Pistol, ...
Un conac boieresc de secol XIX în apropiere de București, scos la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty. Proprietatea are piscină și 2 hectare de teren
Un conac boieresc de secol XIX în apropiere de București, scos la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty. ...
Conacul Koșca din Dragodana este listat la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty pentru 450.000 de Euro, ...
Ilie Bolojan, despre varianta unui premier tehnocrat: Dacă nu ai o experienţă mare, inclusiv politică, riscul să nu reuşeşti să administrezi lucrurile este destul de mare
Ilie Bolojan, despre varianta unui premier tehnocrat: Dacă nu ai o experienţă mare, inclusiv politică, riscul să nu ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, marţi, că pot fi formulate orice fel de ipoteze în condiţiile în care un ...