Garda Naţională de Mediu va fi dotată, din acest an, cu 46 de drone dotate cu senzori şi echipamente pentru inspecţie şi control

Ministerul Mediului anunţă că, începând din acest an, Garda Naţională de Mediu va fi dotată cu 46 de sisteme aeropurtate (drone) dotate cu senzori şi echipamente pentru inspecţie şi control. ”Acestea vor furniza informaţii în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului şi vor deveni un instrument esenţial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
News.ro - vin, 10 mart. 2023, 11:52
Garda Naţională de Mediu va fi dotată, din acest an, cu 46 de drone dotate cu senzori şi echipamente pentru inspecţie şi control

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a transmis, vineri, într-un comunicat de presă, că a semnat, în calitate de lider de parteneriat, contractul de furnizare a sistemelor aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţilor de inspecţie şi control din cadrul proiectului ”Extinderea şi modernizarea infrastructurii de monitorizare şi control a calităţii aerului în scopul creşterii acurateţei informaţiilor şi a capacităţii de răspuns la episoadele de poluare”, cod SMIS 2014+ 139943.

Proiectul este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM – Axa 4) în vederea desfăşurării de acţiuni destinate îmbunătăţirii calităţii aerului, în special în mediul urban, respectiv promovării masurilor de reducere a poluării aerului.

Ministerul Mediului derulează acest proiect în parteneriat cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), Garda Naţională de Mediu (GNM) şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Aerospaţială Elie Carafoli (INCAS Bucureşti).

”Având în vedere importanţa aerului pe care noi toţi îl respirăm, una din priorităţile şi preocupările MMAP este să se asigure că structurile de control din subordinea sa au la îndemână instrumente moderne şi eficiente pentru a interveni rapid în cazul în care există activităţi care aduc prejudicii mediului. Derulăm acest proiect finanţat prin POIM şi am semnat contractul de achiziţionarea celor 46 de sisteme aeropurtate dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţii de inspecţie şi control. Acestea vor furniza informaţii în timp util de la diverse evenimente cu impact asupra mediului şi vor deveni un instrument esenţial în activitatea zilnică a comisarilor de mediu”, a declarat ministrul Barna Tánczos.

Valoarea totală a contractului de finanţare este de 57.032.004,04 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 48.206.969,94 lei.

Proiectul vizează achiziţia sistemelor integrate mobile de monitorizarea calităţii aerului (21 autolaboratoare complet echipate conform standardelor aflate în vigoare, ce vor fi utilizate de Agenţiile de Protecţia Mediului din ţară); achiziţia sistemelor aeropurtate fără pilot (UAV) – drone, dotate cu senzori şi echipamente specifice activităţii de inspecţie şi control, care vor fi operate de către Comisariatele Gărzii de Mediu de la nivel judeţean (46 drone); dezvoltarea unei platforme online pentru managementul sistemelor aeropurtate, astfel se va realiza o platformă unică, dedicată GNM, ce va îngloba atât date de la RNMCA, reţele independente de monitorizare a calităţii aerului, cât şi date satelitare.

Livrarea celor 46 de sisteme UAV se va face începând din luna iunie, în 4 loturi, urmând să se încheie până la sfârşitul acestui an.

O atenţie deosebită a fost acordată judeţelor cu un risc accentuat de poluare a aerului prin arderile necontrolate de deşeuri.

Potrivit Ministerului Mediului, implementarea acestui proiect vizează îmbunătăţirea sistemului naţional de evaluare si monitorizare a calităţii aerului, care implică extinderea şi modernizarea infrastructurii de monitorizare a calităţii aerului din administraţia instituţiilor aflate în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului cu scopul creşterii acurateţei informaţiilor specifice si a capacităţii de răspuns la episoadele de poluare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu din zona urbană şi promovarea măsurilor de reducere a poluării aerului.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...