Manifestaţii în Georgia: Kremlinul consideră că în spatele „sentimentului antirus” este „mâna” SUA

Kremlinul spune că vede "mâna" SUA în spatele "sentimentului antirus" care, în opinia sa, este la originea manifestaţiilor ce zguduie de mai multe zile Georgia, ţară din Caucaz vecină cu Rusia, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 10 mart. 2023, 14:02
Manifestaţii în Georgia: Kremlinul consideră că în spatele

Făcând referire la o declaraţie susţinută joi, la New York, de preşedinta georgiană Salomé Zurabişvili, care şi-a exprimat sprijinul pentru manifestanţi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a subliniat că ea „se adresează poporului său nu din Georgia, ci din America”.

Acesta este semnul că „mâna vizibilă a cuiva încearcă să provoace un sentiment antirus”, a adăugat el.

„Vom urmări acest lucru cu foarte mare atenţie şi cu o mare îngrijorare”, a mai spus Peskov.

Georgia este zguduită de mai multe zile de manifestaţii împotriva unei iniţiative legislative inspirate, potrivit criticilor săi, de o lege din Rusia şi pe care Kremlinul o foloseşte pentru a reprima societatea civilă şi media independente.

Confruntat cu un uriaş val de contestare în cadrul căruia s-au exprimat sloganuri proeuropene şi împotriva derivei autoritare de inspiraţie rusă, guvernul a încercat mai întâi să reprime manifestaţiile, după care joi a anunţat că renunţă la proiectul de lege, revocat vineri şi de parlament.

În afara acestui proiect de lege, numeroşi georgieni sunt îngrijoraţi că guvernul lor se îndepărtează de aspiraţiile proeuropene şi se tem de o apropiere de Rusia.

Această mică ţară din Caucaz, cu o populaţie de aproape patru milioane de locuitori, rămâne încă marcată de un scurt război pierdut în faţa Rusiei în 2008.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a dat asigurări vineri că Rusia „nu are nimic de-a face” cu proiectul de lege controversat, adăugând că Moscova „nu se amestecă în treburile interne ale Georgiei”.

Rusia sprijină două regiuni separatiste din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud, a căror independenţă a recunoscut-o după războiul din 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...