Salonul Eco Agricultura reuneşte 50 de firme de profil în 2013, 20 din afara ţării

Asociaţia Operatorilor din Agricultură Ecologică 'Bio-România' în parteneriat cu Romexpo organizează, în perioada 30 octombrie - 3 noiembrie 2013, a 14-a ediţie a Salonului Eco Agricultura, în cadrul celui mai mare târg de agricultură din sud-estul Europei - INDAGRA.
Economica.net - mie, 30 oct. 2013, 08:23
Salonul Eco Agricultura reuneşte 50 de firme de profil în 2013, 20 din afara ţării

La Eco Agricultura vor fi prezente peste 50 de firme de profil din care 20 din străinătate.

Pentru prima data în istoria salonului, cel mai mare retailer european, Carrefour, va expune întreaga gamă de produse ecologice româneşti comercializate în baza parteneriatului cu Asociaţia Bio România. Începând cu data de 30 octombrie 2013, vor putea fi achiziţionate în reţeaua de magazine Carrefour din toată ţara aproximativ 70 de produse ecologice româneşti.

‘Prima noutate a Salonului Eco Agricultura din acest an este că dintr-un pavilion lateral pe care l-am avut alocat în ultimii ani, care de altfel era destul de generos de 1.000 de mp, partenerul nostru Romexpo ne-a dat posibilitatea să organizăm Salonul Eco Agricultura în acest an, în Pavilionul central, pe inelul principal, zona cu cea mai mare expunere. Anul acesta, salonul va avea şi o puternică dimensiune internaţională pentru că sunt prezente peste 20 de firme din afara României dintr-un total de 50 de participanţi. De asemenea, în cadrul salonului va fi prezent cel mai mare lanţ de hipermarketuri din Europa, iar directorul general al Carrefour Europa va fi prezent special pentru acest eveniment’, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Bio România, Marian Cioceanu.

Acesta a precizat că, începând de miercuri, se vor găsi în întreaga reţea de hipermarketuri Carrefour din România peste 70 de produse ecologice româneşti, între care produse de panificaţie ecologice, dulci şi sărate, paste făinoase, produse lactate, orez bio românesc, miere de zmeură, salcâm, tei, mere ecologice, vinuri, fructe de pădure ecologice congelate şi seminţe de tot felul.

În data de 31 octombrie 2013 va avea loc Romanian Organic Forum, conferinţa în cadrul căreia se va semna o Declaraţie de Intenţie privind agricultura ecologică între Federaţia Naţională a Agriculturii Biologice din Franţa (FNAB) şi Bio-România.

Romanian Organic Forum se afla la a cincea ediţie şi este cea mai mare conferinţă de profil din Sud Estul Europei, care reuneşte anual invitaţi de marcă din acest domeniu. În acest an şi-a propus să aducă împreună operatorii din agricultura ecologică, alături de specialişti din ţară şi străinătate, pentru a face cunoscute ultimele tehnologii utilizate în sistemul agriculturii ecologice, strategii de marketing, legislaţia din domeniu precum şi viziunea viitoarei Politici Agricole Comune în domeniul agriculturii ecologice.

Ajuns la cea de a 18-a ediţie, târgul INDAGRA va reuni peste 430 de companii din România, dar şi din alte 20 de ţări, ocupând o suprafaţă expoziţională de peste 30.000 de metri pătraţi. La ediţia din acest an vor fi aduse şi cele mai multe animale, în jur de 350 de capete.

Vizitatorii târgului vor putea cumpăra seminţe, bulbi de flori, îngrăşăminte şi vor putea vedea ultimele tehnologii şi echipamente pentru irigaţii, utilaje agricole, sere şi solarii, demonstraţiile şi concursurile fiind nelipsite de la cel mai mare eveniment de agricultură.

În aceeaşi perioadă, venind în completarea tematicii târgului, la Romexpo vor mai avea loc alte manifestări expoziţionale – Indagra Food (târg internaţional pentru industria alimentară), All – Pack (expoziţie internaţională pentru ambalaje, materiale, maşini şi echipamente specifice), Expo Drink & Wine (târg de vinuri, băuturi alcoolice şi non-alcoolice), Autoteexpotehnica (expoziţie internaţională de componente auto) şi Târgul de Produse Tradiţionale, evenimente ce reunesc peste 250 de firme din ţară şi din străinătate.

Târgurile vor fi deschise de miercuri până sâmbătă, între orele 10,00 şi 18,00, iar duminică între orele 10,00 şi 16,00. Preţul unui bilet de acces este de 15 lei.

Te-ar mai putea interesa și
Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani – ONU
Reconstrucția Fâșiei Gaza va costa 40 de miliarde de dolari și ar putea dura zeci de ani – ONU
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a estimat joi la 30-40 de miliarde de dolari costurile pentru reconstrucţia Fâşiei Gaza, distrusă după aproape şapte luni de război devastator între......
Declaraţia unică poate fi trimisă la Fisc, fără penalităţi, până la 25 mai inclusiv. Plafoane minime, CAS şi CASS datorate pentru veniturile estimate în 2024
Declaraţia unică poate fi trimisă la Fisc, fără penalităţi, până la 25 mai inclusiv. Plafoane minime, CAS şi CASS ...
Termenul-limită privind trimiterea, fără penalităţi, a declaraţiei unice la Fisc pentru definitivarea contribuţiilor ...
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Leoni închide fabrica de la Luduș, salariații au protestat azi
Aproximativ 200 de angajaţi ai Fabricii LEONI din Luduş (producţie cablaje auto) au protestat, joi, după decizia de închidere ...
Creștere masivă a numărului de acte antisemite în Suedia
Creștere masivă a numărului de acte antisemite în Suedia
Peste 100 de plângeri pentru incitare la ură antisemită au fost înregistrate în Suedia la sfârşitul lui decembrie, ...