Inditex, proprietarul magazinelor Zara, anunţă o creştere de 27% a profitului net în 2022

Gigantul spaniol Inditex, proprietarul magazinelor Zara, a raportat miercuri o creştere de 27% a profitului net în 2022, după ce vânzările au depăşit nivelul de dinaintea pandemiei în primul an complet de când Marta Ortega, fiica miliardarului Amancio Ortega, a preluat conducerea companiei, transmite Reuters.
AGERPRES - mie, 15 mart. 2023, 12:21
Inditex, proprietarul magazinelor Zara, anunţă o creştere de 27% a profitului net în 2022

Cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din lume a informat că vânzările sale online şi din magazine au urcat anul trecut la 32,6 miliarde de euro, un avans de 18% faţă de nivelul de 27,71 miliarde de euro din 2021 şi o expansiune de 15% faţă de 2019, înainte de pandemie.

Profitul net a ajuns la 4,1 miliarde de euro, în 2022.

Veniturile sunt în linie cu previziunile analiştilor, compania beneficiind de apetitul cumpărătorilor în perioada de după pandemie.

La începutul primăverii, Zara a majorat preţurile cu 5% sau mai mult pentru a compensa efectele inflaţiei, conform analiştilor de la Deutsche Bank, UBS şi Royal Bank of Canada, dar decizia nu a dus la scăderea cererii.

Pe lângă Zara, Inditex deţine şi lanţurile de magazine Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius şi Oysho.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Trump spune că Rusia a pierdut controlul asupra producției sale de motorină și cere oprirea războiului din Ucraina
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că Rusia a "pierdut controlul" asupra industriei sale de motorină şi a reiterat apelul la încetarea războiului Moscovei împotriva Ucrainei,......
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
UE vrea relaţia „cea mai apropiată posibil” cu Canada, afirmă preşedintele Consiliului European
Uniunea Europeană vrea ''să facă mai mult şi să acţioneze cât mai mult posibil cu Canada'', în contextul în care ...
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Grecia revine în clubul piețelor dezvoltate – FTSE Russell
Piaţa de capital din Grecia a fost reclasificată luni de către furnizorul global de indici financiari FTSE Russell de ...
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Călin Georgescu a fost adus la DIICOT pentru a fi audiat în dosarul de înşelăciune
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi ...