UE şi Thailanda relansează negocierile comerciale

Uniunea Europeană şi Thailanda au anunţat miercuri relansarea negocierilor pentru un acord de liber schimb (ALS) ambiţios, modern şi echilibrat, în centrul căruia se află sustenabilitatea, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
AGERPRES - mie, 15 mart. 2023, 12:42
UE şi Thailanda relansează negocierile comerciale

Uniunea Europeană este al 3-lea mare partener comercial al Thailandei, iar această ţară, a doua mare economie din regiunea ASEAN, este al 4-lea cel mai important partener comercial al UE în această regiune (şi al 25-lea din întreaga lume). UE este al 3-lea mare investitor în Thailanda, cu aproximativ 10% din investiţiile străine directe din această ţară şi a doua cea mai mare destinaţie a investiţiilor străine directe ale Thailandei, care reprezintă aproximativ 14% din totalul investiţiilor străine directe ale Thailandei, scrie Agerpres.

Acest anunţ confirmă importanţa-cheie a regiunii indo-pacifice pentru agenda comercială a UE, deschizând calea pentru legături comerciale mai profunde cu a doua economie ca mărime din Asia de Sud-Est şi consolidând în continuare angajamentul strategic al UE în această regiune aflată în plină expansiune.

Obiectivul ALS va fi stimularea comerţului şi a investiţiilor prin abordarea unei game largi de aspecte, cum ar fi: accesul pe piaţă pentru bunuri, servicii, investiţii şi achiziţii publice; proceduri sanitare şi fitosanitare rapide şi eficace; protecţia drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv a indicaţiilor geografice, şi eliminarea obstacolelor din calea comerţului digital şi a comerţului cu energie şi materii prime, sprijinind astfel tranziţia digitală şi tranziţia verde. Sustenabilitatea se va afla, de asemenea, în centrul acestui acord, cu discipline solide şi aplicabile privind comerţul şi dezvoltarea durabilă (CDD). Ele vor fi în conformitate cu Comunicarea Comisiei din iunie 2022 privind revizuirea CDD, care sprijină niveluri ridicate de protecţie a drepturilor lucrătorilor, a mediului şi realizarea unor obiective climatice ambiţioase.

UE şi Thailanda au deja relaţii comerciale bine stabilite, cu un potenţial clar pentru o relaţie şi mai apropiată. Comerţul cu mărfuri a avut o valoare de peste 42 miliarde de euro în 2022, în timp ce comerţul cu servicii a avut o valoare de peste opt miliarde de euro în 2020.

În pofida poziţiei solide a UE în ceea ce priveşte comerţul total şi investiţiile străine directe ale Thailandei, UE este subreprezentată în ceea ce priveşte investitorii-cheie în sectoare inovatoare, inclusiv în domeniul energiilor curate şi regenerabile, al vehiculelor electrice şi al bunurilor esenţiale, cum ar fi microcipurile. Infrastructura şi trecerea la o economie bazată pe tehnologie şi inovare sunt priorităţi-cheie ale strategiei de dezvoltare economică a Thailandei, reprezentând un potenţial suplimentar pentru investitorii şi întreprinderile din UE.

UE şi Thailanda au lansat pentru prima dată negocieri pentru un ALS în 2013. Acestea au fost suspendate în 2014, în urma loviturii de stat militare. În 2017 şi 2019, având în vedere progresele înregistrate de Thailanda în ceea ce priveşte procesul de democratizare, Consiliul a adoptat concluzii care prezintă o abordare de reangajare treptată, care a culminat cu semnarea Acordului de parteneriat şi cooperare în decembrie 2022.

În ceea ce priveşte comerţul, concluziile Consiliului din 2017 şi 2019 au invitat Comisia să analizeze posibilitatea reluării negocierilor privind ALS cu Thailanda şi au subliniat importanţa luării de măsuri în această direcţie. Strategia UE pentru cooperare în regiunea indo-pacifică din 2021 a confirmat, de asemenea, interesul de lungă durată al UE de a relua negocierile privind ALS cu Thailanda. UE a încheiat deja acorduri de liber schimb de ultimă generaţie cu două ţări ASEAN – Singapore şi Vietnam.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în sistemele de ghidaj şi de detecţie a ţintei, a anunţat sâmbătă agenţia......
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat ...
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...