ANRE a aprobat noile reguli pentru consumatorii de energie electrică – Ce informaţii vor conţine contractul cadru şi factura

Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei a aprobat joi Ordinul pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici.
AGERPRES - J, 16 mart. 2023, 15:19
ANRE a aprobat noile reguli pentru consumatorii de energie electrică - Ce informaţii vor conţine contractul cadru şi factura

„În vederea armonizării cadrului de reglementare existent cu prevederile legislaţiei naţionale şi europene şi în raport cu recentul Regulament de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 5/2023, am aprobat, în şedinţa de astăzi a Comitetului de Reglementare al ANRE, Ordinul pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condiţiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienţilor casnici”, se menţionează într-un comunicat al ANRE.

Ca urmare a noilor prevederi aprobate, facturile emise de furnizorii de energie electrică pentru toţi clienţii casnici pentru consumul de energie electrică vor respecta modelul de factură prevăzut în anexa la Ordin, care a fost simplificat şi va conţine: date de identificare şi contact ale furnizorului şi ale clientului; data de încetare a contractului; dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată; perioada de facturare; cantitatea totală de energie electrică facturată; preţul final facturat; valoarea totală de plată; data scadentă a plăţii, tva.

În cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura, fără a percepe penalităţi.

Celelalte elemente necesare înţelegerii de către client a facturii sunt prezentate în anexa la factură şi au scopul de a ajuta clientul casnic în optimizarea propriului consum de energie electrică, se precizează în comunicat.

De asemenea, prin Contractul – cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal aprobat sunt obligaţi furnizorii ca, în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii să fie pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi.

Alte clauze ce au fost introduse în Contractul – cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal sunt: perioada de facturare este de 1 lună; intervalul de citire a indexului grupului de măsurare este de cel mult 3 luni; regularizarea consumului de energie electrică se face la maximum trei luni şi este inclusă în prima factură emisă după citirea indexului de către operatorul de distribuţie.

„Aşa cum am precizat la momentul iniţierii procesului de consultare publică, prin noile prevederi am simplificat modelul de factură, astfel încât elementele conţinute să permită clientului casnic o mai bună înţelegere a modului de determinare a valorii facturii, iar informaţiile suplimentare incluse în anexa de la factură să îl ajute în gestionarea propriului consum de energie electrică”, a subliniat preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă.

Te-ar mai putea interesa și
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, raportează că a înregistrat în 2025 prime brute subscrise în valoare de 963.488.571......
Friedrich Merz recunoaște că războiul din Iran a pus NATO la o grea încercare și spune că nu dorește divizarea alianței
Friedrich Merz recunoaște că războiul din Iran a pus NATO la o grea încercare și spune că nu dorește divizarea alianței
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un "test de ...
Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare
Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare
Autorităţile din Cehia au anunţat joi prelungirea cu 20 de ani a duratei de viaţă a celor patru reactoare de la centrala ...
Mark Rutte a informat statele NATO că Trump așteaptă în următoarele zile angajamente concrete din partea lor privind implicarea în securizarea Strâmtorii Ormuz – surse
Mark Rutte a informat statele NATO că Trump așteaptă în următoarele zile angajamente concrete din partea lor privind ...
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a informat unele ţări membre ale Alianţei că preşedintele american Donald Trump ...