China avertizează SUA că nu va tolera „independenţa Taiwanului”

 Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării chinez, Tan Kefei, a declarat că Armata Populară de Eliberare (PLA) va susţine cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială a ţării, fără a lăsa loc activităţilor separatiste de orice fel, în vederea "independenţei Taiwanului", transmite vineri EFE.
AGERPRES - vin, 17 mart. 2023, 11:34
China avertizează SUA că nu va tolera

Într-o conferinţă de presă susţinută joi, Tan a acuzat reprezentanţii Partidului Democrat Progresist (PDP), care guvernează Taiwan, că se înţeleg cu forţele externe pentru a obţine secesiunea insulei şi a fi de partea opusă a intereselor fundamentale ale naţiunii chineze.

El a învinuit, de asemenea, Statele Unite că au provocat tensiuni în Strâmtoarea Taiwan prin actele lor de interferenţă şi prin sprijinul acordat PDP, potrivit agenţiei de presă de stat Xinhua.

Tan a declarat că PLA este îndreptăţită să desfăşoare operaţiuni militare ca răspuns la aceste ameninţări şi a avertizat Washingtonul să nu se amestece în problema taiwaneză şi nici să nu-şi aprofundeze relaţiile cu insula.

„Taiwanul este China, iar problema Taiwanului este o chestiune internă pur chineză şi nucleul intereselor vitale ale Chinei”, a subliniat Tan.

Purtătorul de cuvânt chinez a îndemnat Statele Unite să renunţe la încercarea de a folosi Taiwanul pentru a îngrădi China şi să pună capăt „tacticilor salamului”, altfel spus, tehnica paşilor mărunţi care constă în creşterea treptată a presiunii asupra Beijingului.

Tan a reiterat că Beijingul se opune ferm oricărei forme de schimburi oficiale sau contact militar între Statele Unite şi Taiwan.

Relaţiile dintre Beijing şi Taipei s-au deteriorat vara trecută, după vizita pe insulă a preşedintei de atunci a Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, care a ridicat tensiunea în strâmtoare la cote fără precedent în ultimii ani.

Taiwan, cu care SUA nu întreţin relaţii oficiale, este unul dintre principalele motive de conflict dintre China şi SUA, în principal pentru că Washingtonul este principalul furnizor de arme pentru Taiwan şi ar fi cel mai mare aliat militar al său în cazul unui război cu gigantul asiatic.

Beijingul revendică suveranitatea asupra insulei, care a fost guvernată autonom sub numele oficial de Republica Chineză de când naţionaliştii Kuomintang s-au retras acolo în 1949, după ce au pierdut războiul împotriva armatei comuniste.

Te-ar mai putea interesa și
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului său Ali al-Zaidi în SUA, a anunţat duminică biroul său,......
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
Schimbare importantă la eMAG. Ce apare acum la plata comenzilor
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay, soluția națională complet digitală ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre solicitările sale anterioare, dar că în continuare conține prevederi care diminuează veniturile
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” apreaciză că noul proiect de Lege a salarizării preia mai multe dintre ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România susţine că proiectul legii salarizării publicat vineri de Ministerul ...