Fermierii români solicită Comisiei Europene un mecanism real de sprijin, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina

Fermierii români solicită Comisiei Europene un mecanism real de sprijin al fermierilor, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina, în condiţiile în care suma de 10 milioane de euro, compensaţie de la Comisie, nu acoperă prejudiciul cauzat, informează reprezentanţii Pro Agro.
AGERPRES - vin, 17 mart. 2023, 15:05
Fermierii români solicită Comisiei Europene un mecanism real de sprijin, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina

„În urma tranzitului cerealelor din Ucraina pentru fermierii români au fost alocaţi doar 10 milioane de euro ca şi compensaţii de la Comisia Europeană, sumă care nu acoperă sub nicio formă prejudiciul cauzat. Fermierii români refuză aceste sume derizorii, în semn de protest”, susţin reprezentanţii Federaţiei Naţionale Pro Agro.

Potrivit Federaţiei, cerealele din Ucraina, neconforme standardelor UE, menite doar să tranziteze România, „au fost şi valorificate pe teritoriul ţării, ba mai mult au fost amestecate cu cereale produse local, la standardele UE, mult mai scumpe, fapt care a adus grave prejudicii de imagine fermierilor români”.

„În toată această perioadă fermierii din România au înţeles situaţia excepţională generată de invazia neprovocată a Ucrainei, s-au abţinut de la a critica public orice decizie de sprijin a fermierilor ucraineni şi au încercat prin negociere şi mediere să găsească soluţii împreună cu specialiştii din MADR. La acest moment, după ce toate tentativele de negociere au eşuat, iar domnul ministru Daea se îndreaptă spre Bruxelles îi transmitem categoric să refuze sprijinul de 10 milioane de euro şi îi solicităm să nu se întoarcă fără un mecanism real de sprijin al fermierilor”, susţin reprezentanţii Pro Agro.

Aceştia precizează că, în Bulgaria, ministrul Agriculturii bulgar „a semnalat din timp fiecare transport viciat descoperit”. În acelaşi timp, în România, „domnul Daea susţinea că marfa din Ucraina este perfect conformă”.

„Domnule ministru Daea, vă rugăm să vă asumaţi acest eşec şi să sugeraţi Comisiei Europene, mai ales prin prisma deschiderii noastre faţă de fermierii din Ucraina, să le doneze şi această sumă. Amintim că în metodologia de calcul a compensaţiilor pentru asigurarea rutelor de tranzit a produselor din Ucraina, România asigură cea mai mare pondere de 60%, însă din buget Polonia primeşte 52,4%, Bulgaria primeşte 29,8%, iar România doar 17,9%. În consecinţă, ca şi demnitar al statului român, cerem domnului ministru Daea asumarea întregului eşec şi repararea în întregime a acestuia”, se mai precizează în document.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...