SVB Financial Group, compania mamă a Silicon Valley Bank, a cerut intrarea sub protecția legii falimentului

Firma mamă a Silicon Valley Bank, care în prezent este sub controlul autorităţilor americane, a solicitat să intre sub protecţia falimentului din Capitolul 11, transmite AP, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 17 mart. 2023, 16:48
SVB Financial Group, compania mamă a Silicon Valley Bank, a cerut intrarea sub protecția legii falimentului

SVB Financial Group, alături de directorul general şi de cel financiar, au fost vizaţi săptămâna aceasta de un proces colectiv în care se pretinde că firma nu a prezentat riscurile pe care viitoarele majorări de dobânzi le au asupra afacerii ei.

SVB Financial Group nu mai este afiliată la Silicon Valley Bank după ce a ajuns sub controlul Fondul de garantare a depozitelor bancare din SUA (FDIC). Colapsul său a fost al doilea mare eşec bancar din istoria SUA după căderea Washington Mutual în 2008.

Succesorul băncii, Silicon Valley Bridge Bank, este sub jurisdicţia FDIC şi nu este inclusă în documentaţia depuse la instanţa de faliment.

Prăbuşirea, vinerea trecută, a Silicon Valley Bank şi a băncii Signature Bank din New York, două zile mai târziu, a reînviat temerile privind o repetare a crizei financiare din 2007-2009.

Pentru a restabili încrederea în sistemul bancar american, Guvernul a decis să protejeze toate depozitele băncilor, chiar şi cele care depăşi limita FDIC de 250.000 dolari pentru un cont individual.

Joi, secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a declarat că prăbuşirea Silicon Valley Bank s-a datorat în întregime incapacităţii băncii de a acoperi solicitările deponenţilor care au dorit să îşi retragă economiile, după ce majorările succesive de dobândă adoptate în ultimul an de Rezerva Federală au diminuat valoarea investiţiilor făcute de SVB în obligaţiuni şi pe care SVB se baza pentru finanţa retragerile de depozite. Yellen a menţionat şi nivelul mare al depozitelor neasigurat de la SVB drept un factor care a agravat criza.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.